Supărarea lui Valeriu Zgonea că nu-și dă Liviu Dragnea demisia de la șefia PSD a generat un scandal de proporții în partid, care scoate la iveală o situație ciudată, cu acuzații dure despre ofițeri acoperiți.
"În calitatea mea de preşedinte PSD Diaspora, mă raliez preşedintelui Organizaţiei PSD Olt şi îi cer public demisia domnului Valeriu Zgonea atât din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, cât şi din funcţia de preşedinte executiv al PSD şi din cea de membru PSD. Am fost primul care de doi ani am sesizat implicarea acestui securist în blocarea oricăror modificări legislative ale codului penal, ale incompatibilităţilor şi conflictului de interese, modificări care ar fi diminuat abuzurile procurorilor DNA şi dosarele politice făcute la comanda liderilor politici. Toată activitatea acestui om a fost pentru a distruge PSD şi pentru a elimina toţi liderii politici importanţi şi cunoscuţi din toate judeţele din PSD pentru ca împreună cu o gaşcă masonică-securistă să pună mâna pe PSD aşa cum au pus mâna şi pe Camera Deputaţilor. A fost şi este aservit SRI-ului, DNA-ului şi altor puteri străine care vor să distrugă tot ce este românesc: clasa politică, Parlament, oameni de afaceri. Cer tuturor liderilor politici PSD, preşedinţilor de organizaţii PSD din ţară, parlamentarilor PSD să ceară public demisia acestui trădător şi să fie solidari cu demersul nostru", a scris Cătălin Rădulescu pe Facebook.
Președintele PSD Olt, Paul Stănescu, a declarat că Valeriu Zgonea ar trebui să-și dea demisia din partid pentru poziția nedreaptă avută față de Liviu Dragnea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News