EXCLUSIV  Război hibrid. Rusia, agresiune. Meleșcanu: Acesta este principalul pericol

Darius Muresan / 09 feb 2018 / 20:19 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Teodor Meleșcanu, ministrul de Externe al României, a vorbit la DC News despre o posibilă teamă a României în ceea ce privește Rusia lui Vladimir Putin.

Pericolul militar, inexistent

„Există o politică pe care o are Rusia și care nu se referă la România în special. E o politică la tot ceea ce înseamnă frontiera Vestică a Rusiei și Estică a Uniunii Europene.

În ultima perioadă au avut loc anumite evoluții pe plan militar, inclusiv manevre impresionante la granița de Vest a Rusiei și a Belarusului care, într-adevăr, ridică semne de întrebare și chiar reprezintă o anumită preocupare. 

Din punctul nostru avem două canale de acțiune, prin intermediul NATO - UE și prin Organizația pentru Cooperare și Securitate de la Viena, avem mai multe propuneri la adoptarea unor măsuri care să reducă tensiunea la nivel militar, care să prevină anumite accidente care ar putea conduce la confruntări militare și revigorarea unor tratate care sunt în vigoare pe hârtie și pe care Rusia le respectă mai puțin. (...) Pe lângă asta, evident, suntem interesați să avem o relație pragmatică care să răspundă intereselor și relațiilor unor țări care se află în aceeași zonă, mai ales că Rusia are un rol fundamental în ceea ce privește securitatea.

Am avut consultări, sper să se întâlnească în acest an comisia de istorici care discută inclusiv pe probleme de Tezaur. Există un dialog, nu suntem lipsiți de dialog. Singura chestiune e că noi respectăm sancțiunile economice ale UE și ne înscriem în acest cadru”, a precizat Teodor Meleșcanu la DC News.

[citeste si]

Propaganda și războiul cibernetic, adevăratul pericol

Totodată, dacă un conflict militar este improbabil, ministrul de externe a atras atenția unui pericol real în ceea ce privește propaganda sau războiul hibrid.

„Din păcate în lumea în care trăim există două realități. Realitatea obișnuită, materială și cea virtuală. Din păcate ceea ce se întâmplă acum e o perioadă în care se folosesc o serie de instrumente care cad sub bariera pe care o reprezintă articolul 5.

E clar că orice agresiune militară împotriva unei țări membre NATO înseamnă un conflict între NATO și țara care ar avea în vedere o asemenea acțiune. Nu cred că acesta e principalul pericol. Principalul pericol e războiul hibrid. O presiune foarte mare pe toate statele, inclusiv prin rețelele media, digitale, lumea vituală care crează o stare de neliniște, de preocupare.

Circulă în zona virtuală o serie de idei, de aprecieri în legătură cu ceea ce se întâmplă. Pentru noi, dincolo de efortul pe care îl facem pentru creșterea capacității noastre de a asigura securitatea României cu 2%, cu modernizarea armatei, cu întărirea ei, pe lângă participarea la NATO, prezența unor trupe pe teritoriul nostru, ceea ce reprezintă din punctul meu de vedere maxima prioritate este un dublu obiectiv: întărirea rezistenței  statului român, astfel încât instituțiile române să nu poată să fie afectate de tot felul de atacuri cibernetice, presă sau prin alte personalități și, în același timp, asigurarea unei comunicări strategice între România și alte țări, inclusiv Rusia.

La ora actuală circulă foarte multe știri false, trebuie să recunoaștem acest lucru, care nu pot fi combătute nici prin contrapropagandă nici prin cenzurarea activității presei, este unul dintre marile câștiguri pe care le are societatea democratică, ci prin asigurarea unei comunicări strategice bazată pe știri concrete, fapte reale, care poate fi cea mai eficientă armă împotriva zvonurilor și știrilor false”, a precizat Teodor Meleșcanu.

Puteţi urmări integral interviul > AICI <



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


n-nxt.14