RATB anunță investiții de peste 6 milioane de lei

Vlad Manolache / 26 iun 2018 / 14:08 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

RATB începe un amplu proiect, cu o investiție de peste 6 milioane de lei , chiar din a doua jumătate lunii viitoare.

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) va începe, în prima decadă a lunii iulie, delimitarea liniilor de tramvai 1 şi 10 de traficul rutier, iar costul total al investiţiei se va ridica la 6,28 milioane de lei, a anunţat, marţi, RATB.

"Primăria Capitalei dă undă verde lucrărilor de delimitare a liniilor de tramvai 1 şi 10 de traficul rutier general. RATB) va începe, în prima decadă a lunii iulie, lucrările de separare prin montarea de garduri, stâlpişori sau borduri între calea de rulare a tramvaielor şi carosabil. În aceste zile se derulează formalităţile pentru preluarea amplasamentului, urmând ca RATB să înceapă lucrările până la data de 10 iulie a.c.", se arată într-un comunicat al Regiei, transmis AGERPRES.

Delimitare pe o lungime de 21,6 kilometri

Lungimea traseului celor două linii de pe inelul central al oraşului care urmează a fi delimitate este de 21,6 kilometri, din care 19,6 kilometri de traseu va fi delimitat cu gard de protecţie, iar circa 2 kilometri va fi delimitat cu stâlpi flexibili. Costul total al investiţiei este de 6.281.261 lei (TVA inclus).

RATB va realiza lucrările în regie proprie pentru două dintre cele patru tronsoane ale traseului, în lungime totală de 8,16 kilometri, din care circa 2 kilometri - stâlpişori. Pentru restul traseului, lucrările vor fi realizate de S.C. Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti S.A.

Viteză mai mare

Prin soluţia propusă, respectiv instituirea benzii proprii pentru acest traseu, se obţine o viteză sporită de exploatare şi o capacitate de transport cu 20% mai mare decât în prezent, susţin reprezentanţii Regiei de transport.

Traseul liniilor 1 şi 10 asigură preluarea călătorilor din sudul oraşului (la terminalul Romprim) şi transportul acestora pe un traseu circular, care atinge cele mai importante noduri de transport, precum Piaţa Sudului, Constantin Brâncoveanu, Eroii Revoluţiei, Str. Viilor, str. Progresului, Răzoare, Pasaj Basarab, Bd. Nicolae Titulescu, Piaţa Victoriei, Sos. Ştefan cel Mare, Obor, Iancului, Baba Novac, Zona Dristor - Mihai Bravu, Calea Văcăreşti.



Te-ar putea interesa




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24