Gabriela Firea a declarat că a văzut în dorinţa lui Traian Băsescu de a media conflictul cu ea o formă a acestuia 'de a recunoaşte că a greşit' şi a apreciat că 'a merge până în pânzele albe cu această dispută' nu este un lucru favorabil nimănui.
'Sunt absolut convinsă că un război dus dincolo de limitele normale, mai ales dacă există o intenţie de îndreptare a acelei greşeli, şi am văzut în dorinţa fostului preşedinte de a media conflictul o formă de a recunoaşte că a greşit, cred că nu este condamnabilă. Sunt un om credincios şi sunt un om care ştie să treacă peste un moment greu, nu am ajuns la momentul actual la o concluzie, dar mă îndrept către un astfel de deznodământ. Avem timp până la mijlocul lui februarie, din punct de vedere al actului de justiţie, să conturăm o formă de mediere şi de stingere a acestui conflict. Nu este vorba despre împăcare, este o stingere a conflictului juridic. Eu nu am cum să fiu prietenă cu Traian Băsescu, dar a merge până în pânzele albe cu această dispută nu cred că este favorabilă nimănui până la urmă', a spus Firea, la postul B1TV.
Ea a dezvăluit că, în sondajul comandat de PSD în care este cotată cu prima şansă de a deveni primar general al Capitalei, a fost introdusă şi întrebarea 'Sunteţi de acord ca Gabriela Firea să accepte medierea conflictului existent în instanţă cu Traian Băsescu', iar 39% dintre cei chestionaţi au răspuns 'da', 33% - 'nu' şi 28% - 'nu răspund/nu pot să mă pronunţ'.
În luna noiembrie a anului trecut, Lucian Bolcaş, avocatul Gabrielei Firea, declara pentru AGERPRES că Traian Băsescu este cel care a cerut medierea, iar Gabriela Firea a acceptat prin semnarea unui contract în acest sens. Avocatul Lucian Bolcaş sublinia că un mediator va începe consultări separat cu cei doi în perioada următoare.
'Fiecare parte îşi va expune poziţia. Nu e vorba de împăcare, ci o modalitate de stingere a conflictului. Am trimis contractul de mediere la Parchetul General şi probabil procurorii vor suspenda cercetările', a mai spus Bolcaş.
Traian Băsescu este cercetat penal de Parchetul General pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare în legătură cu afirmaţiile sale la adresa Gabrielei Firea. Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie 2014 o plângere penală în care îl acuza pe şeful statului de la acea dată, Traian Băsescu, de ameninţare şi şantaj în legătură cu declaraţiile pe care acesta le-a făcut în cadrul unei emisiuni televizate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu