Rareș Bogdan, primele cuvinte după ce Cîțu a devenit noul președinte al PNL

Facebook Rareş Bogdan
Facebook Rareş Bogdan

Rareș Bogdan a făcut un scurt comentariu după ce Florin Cîțu a devenit noul președinte al PNL. 

Premierul Florin Cîțu este noul președinte al Partidului Național Liberal. El l-a învins în competiția internă pe Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților și președinte în funcție. 

Imediat după ce s-au aflat rezultatele, Rareș Bogdan a scris pe contul de Facebook: „Mergem înainte! Construim Romania!”

Florin Cîțu, președinte PNL: Nu mă surprinde alegerea dumneavoastră

Florin Cîțu, noul președinte al PNL, a așteptat rezultatul final al alegerilor interne pe scenă și a spus că nu este surprins de alegerea liberalilor: „Aceasta nu a fost doar o campanie, a fost o mișcare care începe cu PNL”, a spus Cîțu.

Noul președinte al PNL, Florin Cîțu, a spus, sâmbătă, după ce a fost votat de peste 60% dintre liberali, că nu este surprins de alegere.

„Trebuie să fiu sincer și să spun că nu mă surpride alegerea dumneavoastră. Vă promit că voi fi președintele tuturor liberalilor. De azi suntem un partid unit și vom folosi toate resursele împotriva adversarului nostru politic: PSD. Aceasta nu a fost doar o campanie, afost o mișcare care începe cu PNL, care va schimba România în bine. Împreună construim Romnia liberală”, a spus Cîțu.

El a invitat pe scenă echipa care l-a susținut în campania internă.

Ludovic Orban anunță demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților și ruperea de Iohannis

Amintim că Ludovic Orban a anunțat, după ce a pierdut lupta pentru președinția PNL, că luni își va depune demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților și spune că între el și președintele României, Klaus Iohannis, nu mai există de azi niciun parteneriat.

„Încep prin a le mulţumi celor aproape 1.900 de colegi care mi-au acordat încrederea în condiţiile în care s-a desfăşurat acest Congres. Îl felicit pe Florin Cîţu pentru alegerea ca preşedinte al PNL. De 31 de ani am apărat valorile liberale şi am acţionat constant pentru a pune în practică un ideal al politicilor liberale. Voi rămâne consecvent, îmi voi păstra convingerile pentru apărarea democraţiei, a drepturilor şi valorilor individuale şi valorilor liberale şi voi continua să acţionez alături de colegii mei. Demisia mea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputţailor va fi luni, la prima oră, pe masa preşedintelui ales Florin Cîţu şi vreau să vă mai spun un lucru. Din momentul de faţă între Ludovic Orban şi Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat”, a spus Ludovic Orban, la Congresul PNL, după alegerea lui Florin Cîţu în funcţia de preşedinte al partidului. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy