Rareș Bogdan: PNL merge cu Ludovic Orban premier

Rareș Bogdan a declarat, miercuri, că PNL merge la consultări cu propunerea Ludovic Orban, pentru funcția de premier. Acesta admite că președintele Klaus Iohannis ar putea numi pe altcineva. „Dacă nu va fi Ludovic Orban, va fi un om din interior”, spune Bogdan.

„Avem totală încredere în președintele Iohannis, avem un parteneriat cu domnia să și vom merge exact pe propunerea făcută de președintele Iohannis, nu va îndoiți”, a spus Rareș Bogdan, miercuri, la Digi 24. Întrebat dacă ar putea fi Cătălin Predoiu numit premier, europarlamentarul a spus că PNL a votat în Consiliul Național să meargă cu propunerea Ludovic Orban pentru această funcție.

„V-am spus, decomandată dumneavoastră trebuie să va gândiți la pașii pe care noi ii avem de urmat, pașii sunt simpli, Ludovic Orban este premierul votat în Consiliul Național al PNL, deci PNL merge cu mandatul Ludovic Orban. Sigur că, președintele României, în care avem totală încredere, are construit la rândul sau niște pași. Vom vedea care sunt pașii aceștia, dacă nu va fi Ludovic Orban, va fi un om din interior”, a răspuns Rareș Bogdan.

Acesta a afirmat că vrea ca premierul să fie „un om în care PNL să aibă toată încrederea și în care premierul României, Ludovic Orban, să aibă toată încrederea”.

Consultări la Cotroceni

Președintele Klaus Iohannis a convocat pentru miercuri partidele politice la consultări. Delegaţiile PNL, PSD şi USR vor fi primele care vor discuta cu şeful statului despre desemnarea unui nou premier.

Liberalii vor ajunge la Palatul Cotroceni pentru consultări la ora 16.00 și vor fi urmați de cei din PSD, USR şi UDMR. PMP va ajunge la Palatul Cotroceni la ora 18.00. Următoarele delegaţii vor fi ale ALDE, Pro România, iar la final minorităţile, citează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel