Raportul GRECO, publicat. Orban, mesaj pentru Dăncilă: Trebuie să facă asta

Florin Răvdan / 11 iul 2019 / 15:22 Salveaza PDF Comentarii
Ludovic Orban
Descriere foto: Ludovic Orban

Liderul PNL, Ludovic Orban, este de părere că premierul Dăncilă nu are de ales în ceea ce priveşte implementarea recomandărilor raportului GRECO. 

"Premierul Vasilica Viorica Dăncilă se comportă ca şi cum este pilotată în continuare de Liviu Dragnea. (...) Aceeaşi atitudine, aceleaşi metehne, aceleaşi obiective ilegitime pentru protejarea celor certaţi cu legea. Guvernului i s-a cerut de către preşedintele României, Klaus Iohannis, să elaboreze un proiect de lege pentru implementarea tuturor recomandărilor GRECO, ale Comisiei de la Veneţia şi ale Comisiei Europene. Nu i s-a cerut o ordonanţă de urgenţă, ci ca actualul premier şi preşedinte al PSD, adică ceea ce ar trebui să se numească şef al majorităţii parlamentare, să asume politic remedierea erorilor legislative din domeniul justiţiei", a afirmat Orban, potrivit unui comunicat al PNL. 

Desfiinţarea SIIJ, imperativă 

 

În opinia liderului PNL, actuala majoritate poate face corecturile necesare, printre care desfiinţarea Secţiei Speciale de Investigare a Magistraţilor, printr-un proiect de lege transmis de către Guvern la Parlament, spre dezbatere şi adoptare.

"Îi transmit premierului Vasilica Viorica Dăncilă un lucru simplu, pe care îl înţelege orice român capabil să scrie şi să citească: nu aveţi cale de scăpare în acest moment! Toate instituţiile europene şi forurile de experţi recunoscute la nivel internaţional spun acelaşi lucru, la unison. Legile Justiţiei trebuie corectate pentru că încalcă principiile şi valorile europene referitoare la funcţionarea statului de drept. Orice altă abordare, orice justificări inventate pentru a nu da curs acestei solicitări, nu face decât să aşeze Guvernul României pe o poziţie antieuropeană, anti-occidentală, împotriva intereselor generale ale românilor care trebuie să se bucure de toate beneficiile apartenenţei ţării noastre la Uniunea Europeană", a mai spus Ludovic Orban. 


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25