Peste 4,1 milioane dintre cei peste 18,5 milioane de locuitori ai României lucrează cu acte în regulă în economie, plătind asigurări medicale, taxe şi impozite. Numărul salariaţilor a crescut, în 2014, cu peste 100.000 faţă de anii 2012 şi 2013, însă concentrarea business-ului în jurul marilor oraşe riscă să declanşeze o adevărată bombă socială, arată o analiză KeysFin, realizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii. Statistica nu ia în calcul angajaţii la negru, adică fără forme legale, al căror număr ar fi, potrivit Consiliului Fiscal, de 1,5 milioane de persoane.
Cei mai mulţi dintre salariaţi lucrau în industria prelucrătoare (932.721), urmată de comerţ (744.945), învăţământ (369.741) şi construcţii (344.552). În sănătate şi asistenţă socială lucrau 322.761 angajaţi, iar în servicii 252.322 de persoane. Acestea sunt, şi în prezent, domeniile care angajează cei mai mulţi români.
Zonele industriale de tradiție, în declin
Statistica KeysFin arată pe de altă parte că, pe fondul crizei, economia s-a reorientat în ultimii ani, din punct de vedere al business-urilor. Zonele industriale de tradiţie, cu mari combinate siderurgice şi de exploatare a resurselor, precum Galaţiul şi Hunedoara, şi-au pierdut rolul important, iar exodul angajaţilor s-a concentrat, în primul rând spre Occident, iar apoi spre zonele cu potenţial, precum Bucureşti-Ilfov.
Capitala, un sfert din numărul toptal al salariaților
În topul regiunilor cu cei mai mulţi angajaţi, zona Capitalei raporta 1.186.726 de salariaţi, urmată de judeţele Timiş (186.918 angajaţi), Cluj (161.292), Braşov (148.722), Constanţa (147.080), Prahova (133.432), Argeş (124.058), Bihor (121.048), Sibiu (111.830).
La polul opus se aflau Mehedinţi, cu numai 19.507 salariaţi, Giurgiu, cu 21.617 angajaţi, Covasna (28.656), Sălaj (26.628), Caraş-Severin (29.265) şi Botoşani ( 29.995).
Dacia, cel mai mare angajator
Potrivit statisticii KeysFin, cei mai mari angajatori în economie erau, în 2014, Automobile Dacia, OMV Petrom, Rompetrol, Kaufland, British American Tabacco, Petrotel-Lukoil, E-on Energie, Carrefour, GDF Suez (actualul Engie), Romgaz, Metro, Mol, Orange, Ford, Electrica şi Auchan.
"Acestea sunt şi cele mai importante firme din România, din prisma cifrei de afaceri. Sunt business-urile care susţin, în prezent, economia, de la energie, prelucrarea ţiţeiului şi a gazelor, la lanţurile de comerţ şi producţia de automobile", afirmă analiştii KeysFin.
Cel mai mare pericol, enclavizarea
Datele statistice privind numărul angajaţilor şi al şomerilor vin să confirme că România se îndreaptă, încet dar sigur, către o enclavizare economică, în care discrepanţele economice la nivel regional riscă să genereze situaţii de risc social. Statisticile relevă, astfel, diferenţe foarte mari între regiunea Bucureşti-Ilfov şi celelalte şapte regiuni: densitatea populaţiei în regiunea Bucureşti-Ilfov a ajuns la 1239,2 loc./kmp., în timp ce în regiunea Sud Vest este de numai 77 loc./kmp, în Vest de 60 loc./kmp, iar în regiunea Centru de 74 loc/kmp.
„România se dezvoltă cu viteze complet diferite. Avem poli de creştere economică, precum Bucureşti-Ilfov, Timiş-Arad şi Constanţa acolo unde business-ul este pe un trend ascendent, avem apoi zone cu potenţial şi o dezvoltare ceva mai temperată, precum Braşov, Cluj, Argeş şi Galaţi, şi un al treilea contingent de judeţe, din păcate majoritar la nivelul României, acolo unde business-ul stagnează sau chiar regresează, cu consecinţe directe asupra nivelului de trai", afirmă analiştii KeysFin.
Risc de explozie socială
"Sunt judeţe precum Vaslui, Botoşani, Olt, Mehedinţi, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Harghita, Covasna, Sălaj unde economia locală este la pământ. Zone monoindustriale în care producţia industrială este o himeră, comerţul este afectat de veniturile mici ale populaţiei, iar perspectivele atragerii investitorilor sunt blocate de inexistenţa unor măsuri administrative menite să ofere facilităţi celor care vor să deschidă unităţi de producţie, indiferent de domeniu", afirmă economiştii de la KeysFin.
Potrivit experţilor de la KeysFin, dezvoltarea inegală a României poate amplifica fenomenul de enclavizare, cu efecte chiar mai grave la nivel naţional.
„Abandonul economic. Este un fenomen care, nu de mult, de exemplu în SUA, a generat ample proteste de stradă. Vorbim de un adevărat curent social care poate avea consecinţe incalculabile pe termen mediu şi lung", consideră economiştii.
Potrivit datelor Eurostat, România se situează pe locul doi în UE din punctul de vedere al riscului de sărăcie sau excluziune socială, 41,7% din populaţie fiind afectată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu