Rapid, dată afară din Liga 1! Ce echipă îi ia locul

LPF a anunțat oficial că Rapid nu va putea evolua în sezonul umrător în Liga 1, iar în locul giuleștenilor va participa ACS Poli Timișoara.

"Odată cu amânarea cererii de suspendare, Adunarea Generală a decis ca ACS Poli Timișoara să joace în Liga 1. Rapid este azi în faliment, s-a dispus dizolvarea ei și i s-a ridicat dreptul de administrare. Are o capacitate de exercițiu restrânsă, iar singurele acte pe care le poate semna lichidatorul pot fi făcute doar pentru desființarea clubului; nu poți angaja jucători, antrenori, nu pot fi făcute cheltuieli de transport. Așadar, nu îndeplinește condițiile pentru a se putea înscrie în competiție. LPF a primit din partea lichidatorului o adresă prin care acesta menționează că și în cazul în care pe 24 august se dispune suspendarea cererii de faliment, nu se poate reveni la implementarea planului de reorganizare.

Rapid nu poate participa la competiție, astfel rămâne prima echipă retrogradată în sezonul anterior, conform regulamentului. Avem o echipă, ACS Poli, care începe cu minus 14 puncte, este o situație nefericită. Vom propune schimbarea regulamentului FRF din sezoanele viitoare, dar nu putem face mai mult decât o adresă", a spus secretarul general al LPF, Justin Ștefan, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit gsp.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel