Raluca Turcan: Decizia CCR, ciudată şi aparent în favoarea infractorilor

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, consideră că decizia CCR cu privire la proiectul de revizuire a Constituţiei depus de PNL este ''ciudată'' şi ''pare a fi în favoarea infractorilor'', ea aducând în discuţie necesitatea unei dezbateri privind reorganizarea funcţionării Curţii Constituţionale.

"Decizie ciudată a CCR. Din nou pare a fi în favoarea infractorilor. Asemenea celei precedente, prin care, la cererea lui Florin Iordache, marii infractori au avut câştig de cauză. PNL nu renunţă să transpună votul la referendum în lege. 6,5 milioane de voturi nu pot fi ignorate. Aşteptăm motivarea CCR şi redepunem la Parlament proiectul fără aspectele criticate de CCR", a scris, joi, pe contul său de Facebook, Raluca Turcan.

Liderul deputaţilor PNL arată că e necesară o dezbatere în societate cu privire la reorganizarea funcţionării CCR.

"Cred că trebuie să avem o dezbatere serioasă în societate pe reorganizarea funcţionării CCR: depolitizarea CCR, modificarea componenţei acesteia, a procedurii de numire a judecătorilor şi a felului în care se iau deciziile. CCR trebuie sa fie o instituţie aptă să-şi îndeplinească rolul său constituţional în favoarea tuturor românilor", a scris Turcan.

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, joi, că trebuie lăsat la latitudinea legiuitorului să stabilească pe cine amnistiază, au declarat oficiali ai instituţiei, joi, pentru AGERPRES.

Aceştia au amintit de dreptul preşedintelui de a acorda graţierea individuală, care se dă în primul rând pentru motive umanitare, şi au adăugat că este greşit să i se interzică şefului statului să graţieze un condamnat pentru motive ce ţin de viaţă şi sănătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel