Rafila, despre finanțarea din ambulatoriile de specialitate: Există un dezechilibru. Nu cred că este bun pentru sistemul de sănătate

FOTO: Freepik
FOTO: Freepik

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a vorbit despre presiunea care este pusă pe spitale, precum și soluția găsită și pentru care este nevoie de o finanțare adecvată.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că modul în care se poate reduce din presiunea pusă pe spitale se află în strânsă legătură cu oferirea unor servicii în ambulatoriu. Iar în acest sens, este nevoie de o finanțare adecvată pentru serviciile de specialitate în ambulatoriu.

”Acum dvs știți că discutăm despre un proiect, pentru că el nu a fost încă în noul contract-cadru, el se aprobă prin hotărârea Guvernului și apoi trebuie avizat de consiliul de administrație al Casei, iar lucrul acesta se întâmplă abia săptămâna viitoare. (...)

Ceea ce pot să vă spun este că în preocuparea de a implementa prevederile planului național de combatere al cancerului echipa de specialiști de la Ministerul Sănătății, de fapt, comisiile de specialitate, cei care lucrează efectiv cu pacienții au elaborat extrem de multe pachete de spitalizare, de zi, pentru pacienții oncologici și au existat și colegi de la Casă care au contribuit  și vreau să le mulțumesc pentru faptul că au lucrat împreună cu specialiștii în Oncologie de la Ministerul Sănătății pentru definirea acestor pachete.

În ceea ce privește pacienții neasigurați, în mod evident  presiunea va fi pe spitale, dar pentru pacienții neasigurați trebuie să existe o alocare bugetară separată din fondul național de asigurări de sănătate pentru că pacienții neasigurați, fie că beneficiază de servicii minimale la medicul de familie, acolo este de fapt grosul și se vede că au crescut de anul trecut, de când a fost implementat, serviciile de medicină de familie pentru pacienții neasigurați au crescut de la câteva zeci de mii la câteva sute de mii. Deci o creștere mai mult de zece ori a numărului de beneficiari.

Sper să putem să avem o finanțare corespunzătoare și pentru planul național de combatere al cancerului pentru că aceste pachete de spitalizare de zi, la care făceam referire, la foarte multe tipuri de patologii oncologice, necesită o resursă financiară pe care trebuie să putem să o furnizăm”, a precizat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, într-o conferință de presă la Institutul Fundeni.

Rafila: Scazi presiunea pe spitale dacă oferi în schimb servicii medicale ambulatorii de specialitate

”Aș vrea să mai spun un lucru, care nu cred că este, în momentul de față, rezolvat. Este vorba despre finanțarea medicinei ambulatorii de specialitate. Casa Națională a declarat că menține valoarea punctului la medicul de familie, acei medici care fac servicii medicale ambulatorii.

Cred că trebuie să găsim o soluție pentru că în momentul de față există un dezechilibru, iar serviciile de specialitate ambulatorii sunt plătite la un nivel care nu asigură sustenabilitatea acestei componente, mai ales că noi ne dorim să scădem presiunea pe spitale.

Ori, scazi presiunea pe spitale dacă oferi în schimb servicii medicale ambulatorii de specialitate. Trebuie să găsim o soluție împreună, bine-înțeles și cu Ministerul de Finanțe pentru că în momentul de față este un dezechilibru care nu cred că este bun pentru sistemul de sănătate, în primul rând”, a mai spus ministrul Sănătății.

Rafila: Pacienții oncologici, o situație mai specială

”Din păcate, Asociația Medicilor Specialiști care lucrează în Ambulatoriu participă doar la consultări, nu este un partener de negociere al contractului-cadru. Încercăm să găsim o soluție în care accesul pacienților neasigurați să nu impieteze accesul pacienților care sunt asigurați.

Acum sigur, pentru pacienții oncologici este o situație mai specială, pentru că ei în momentul în care primesc acest diagnostic se consideră că devin asigurați”, a explicat Alexandru Rafila, referitor la situația în care mulți dintre pacienții care ajung la serviciile de ambulatoriu aleg să meargă pentru investigații suplimentare la privat.

Citește și: Alexandru Rafila: Vor începe lucrările la 20 de spitale finanţate din PNRR

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel