Rădulescu: USL să-și ducă crucea! Încă nu a dus-o destul

radulescu_cristian
radulescu_cristian

Cristian Rădulescu, liderul senatorilor PDL, susține că situaţia partidelor de la guvernare este "o odisee în care din păcate PNL se situează tot timpul în poziţia de vioară a doua acceptând tot felul de concesii". În ciuda existenței acestei situații susținute de Rădulescu, el declară că USL nu se va rupe deocamdată. Motivul: "puterea îi uneşte". Adaugă că Uniunea trebuie să-și ducă crucea până la capăt pentru că "încă nu a dus-o destul". 

"Părerea mea este că USL trebuie să-şi ducă crucea până la capăt. Încă nu a dus-o destul, încă lumea nu a sesizat, nu şi-a dat seama, dar începe să-şi dea seama despre toate contradicţiile extraordinare între ceea ce s-a afirmat în campania electorală şi ce se întâmplă, s-a promis lapte şi miere şi după Crăciun curg taxe peste taxe", a precizat Cristian Rădulescu.

El a adăugat "Deocamdată nu se va rupe (USL - n.r.), fiindcă puterea îi uneşte şi fiindcă în special domnul Crin Antonescu e obligat de situaţie să rămână la remorca locomotivei de stânga PSD, în speranţa că anul 2014 va fi unul fast pentru dânsul", scrie Mediafax. În privința nominalizării Laurei Codruţa Kovesi la DNA, spune că este "o persoană care a performat după o expertiză şi o examinare corectă pe plan european".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel