Radu Oprea, semnal de alarmă: Guvernul PNL a băgat România într-o criză profundă!

Radu Oprea
Radu Oprea

"Guvernul PNL impinge economia românească spre prăpastie. Asa cum ne-a promis Ministrul Finantelor, Florin Citu, au urmat si vor urma lucruri fantastice: recesiune, somaj, inflatie, falimente și sărăcie", transmite Radu Oprea, senator PSD.

"Din cauza lipsei unor măsuri economice și sociale active, guvernarea PNL a trimis peste 1 milion de români în șomaj tehnic. Incluzând românii reveniți acasă din diaspora, numărul real de șomeri se aproprie de 2 milioane. Economia românească a pierdut și pierde 600 milioane euro pe zi. 30.000 de companii se îndreaptă deja spre insolvență sau faliment. Fundamentele economice se deteriorează de la o zi la alta. Puterea de cumpărare și nivelul de trai se deteriorează dramatic.

Consiliul Fiscal atrage atenția că România se află deja într-o criză economică majoră și că suntem deja cu un picior în prăpastie, din cauza modului iresponsabil în care sunt conduse politicile economice de către Guvernul PNL. Dacă se continuă acest drum al pierzaniei, România va avea în 2020 o cădere de 9%, un deficit de bugetar de peste 10% din PIB si peste 2 milioane someri", transmite senatorul Oprea.

"În România guvernul doarme și face strategii electoral"

"În timp ce țările europene propun Planuri de salvare și de revenire economică de 10-15% din PIB, în România guvernul doarme și face strategii electorale. La 6 luni de guvernare si 43 de zile din starea de urgență nu există nicio masură de protecție pentru puterea de cumpărare a populației. Nici acel șomaj tehnic – o măsură pasivă - nu a fost plătit de către Guvern. Se șterg cu buretele toate creșterile de putere de cumpărare din ultimii ani.

Nu există până acum niciun român care să-și fi putut amâna rata la credit fără dobândă la dobândă, niciun român care să-și fi putut amâna și reeșalona facturile la utilități. In schimb vedem cum sunt aruncați oamenii în șomaj tehnic și nici pe acela Guvernul nu îl plătește nici măcar după o lună și jumătate. Mor oamenii de foame la propriu în România în guvernarea PNL!", a scris Radu Oprea pe Facebook.

"Nu exista nicio măsură de protejare a locurilor de muncă"

"La 6 luni de guvernare si 42 de zile din starea de urgenta nu exista nicio masură de protejare a locurilor de muncă și stimulare economică pentru companii. Niciun IMM care să-și fi putut amâna rata la credit fără dobândă la dobândă, niciun IMM care să fi avut acces la credite garantate sau la subvenții directe, niciun IMM care să-și fi putut amâna și reeșalona ratele la credite. Principalul proiect de suflet al Ministrului Finantelor, Platforma IMM Invest, se dovedește a fi un eșec monumental, așa cum a recunoscut și Primul Ministru.

Noi am propus un Plan Economic, bazat pe stimularea cererii și a ofertei, care conține măsuri active pentru protejarea locurilor de muncă, a companiilor, prin investiții în economie și agricultură.

Doar prin consensul forțelor politice, în Parlament, țara poate fi scoasă din criza profundă creată de PNL", apreciază Radu Oprea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel