Radu Mazăre și un deputat PSD, urmăriți penal

Edilul Radu Mazăre și deputatul PSD de Constanța Radu Babuș sunt puși sub acuzare de procurorii DNA într-un dosar privind vânzarea la o valoare mult diminuată a unui teren din zona Cazinoului situat în stațiunea Mamaia, conform Agerpres.

Deputatul Babuș a fost director al Regiei Domeniului Public din Constanța. Procurorii spun că, din această funcție, social-democratul a stabilit cu intenție o valoare mai mică a unor bunuri scoase la vânzare de instituție.

Urmărirea penală pe numele lui Radu Mazăre a fost declanșată la data de 5 februarie 2014 pentru abuz în serviciu. DNA a anunțat astăzi extinderea cercetărilor în acest dosar, față de deputatul Radu Babuș, la data faptelor director general al Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public și Privat (RAEDPP). 

Babuș este urmărit penal pentru "săvârşirea infracţiunii de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând autorităţii publice în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora, prevăzută de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000".

Fragment din comunicatul DNA

"În ordonanţa de extindere a urmăririi penale se arată că există indicii care conturează suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, la data de 28.02.2007, în calitate de primar al mun.Constanţa, suspectul Mazăre Radu Ştefan a stabilit cu intenţie o valoare diminuată, faţă de valoarea comercială reală, pentru o suprafaţă de 11.890 m.p. teren situată în intravilanul municipiului Constanţa, staţiunea Mamaia, aparţinând domeniului privat al mun. Constanţa, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC MEHMETOGLU SRL, reprezentată legal de suspecta Hortolomei Moscu Sorina Gina.

În aceeaşi ordonanţă se arată că suspectul Babuş Radu, în calitate de director general al RAEDPP Constanţa, la data de 31.05.2007, a stabilit cu intenţie o valoare diminuată, faţă de valoarea comercială reală, pentru o suprafaţă totală de teren de 502,81 m.p., situată în intravilanul mun.Constanţa, staţiunea Mamaia, aparţinând domeniului privat al mun Constanţa, în cadrul unei acţiuni de vânzare a mai multor parcele de teren. Terenurile respective au fost cumpărate de SC MEHMETOGLU SRL, reprezentată legal de suspecta Hortolomei Moscu Sorina Gina, iar ulterior au dobândite, succesiv, de societăţile comerciale SC BULEVARD SA ( la data de 31.10.2007) și de SC MILLENIUM GLOBAL DEVELOPMENT SA (la data de 16.12.2010), reprezentante de aceeaşi suspectă. Tranzacțiile terenurilor totalizând 502,81 m.p s-au făcut prin creşterea succesivă a preţului, astfel încât SC MILLENIUM GLOBAL DEVELOPMENT SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piaţă, fiind disimulată provenienţa ilicită a acestor terenuri".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel