Radu Ghețea spune că și-a asumat creditul Ioanei Băsescu, dar nu l-a semnat

Ioana Băsescu
Ioana Băsescu

Radu Ghețea, fost președinte al CEC Bank, a declarat într-un interviu pentru Ziarul Financiar că și-a asumat prin telefon creditul luat de Ioana Băsescu, dar nu a semnat nimic. 

Întrebat dacă există influență politică la băncile de stat, Radu Ghețea a răspuns: "Nu. Dar există situaţii când un politician, un parlamentar, un consilier local, o persoană implicată politic, a venit şi mi-a recomandat un client pentru a primi credit, lucru care mi se pare normal şi nu e nicio problemă. Primim şi de la clienţii actuali recomandări -ştiţi avem şi noi o afacere, domnul de la mine din circumscripţie vrea un credit. Chemam responsabilul sau chiar vicepreşedintele CEC şi dispuneam analiza. Solicitările de credit erau analizate de direcţiile de specialitate, foarte multe erau respinse". 

Cât despre creditul pentru fiica fostului președinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu, Radu Ghețea a spus: "Creditul Ioanei Băsescu a necesitat 17 semnături. Am aflat, pentru că era o persoană importantă, de la momentul cererii. Semnătura mea nu figurează, nu eram în ţară. Însă eu mi-am asumat întreaga responsabilitate că acest credit a fost dat în condiţiile respectării normelor BNR şi ale CEC. Nu a fost un moment uşor. A fost prima oară când s-a încercat debarcarea mea la televizor". 

Ioana Băsescu a primit de la CEC, în septembrie 2013, 4.600.000 de lei, adică peste un milion de euro pentru cumpărarea terenului agricol de la Nana. Creditul a fost aprobat prin telefon, iar banii urmează să fie restituiţi în 30 de ani. Potrivit scandenţarului publicat de Ioana Băsescu, rata lunară este de peste 30.000 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel