Radu F. Alexandru, scrisoare către Victor Ponta: Demisia Ionuț Vulpescu

Radu F. Alexandru, vicepreședinte PNL, a lansat o scrisoare deschisă către Victor Ponta în care analizează mandatul lui Ionuț Vulpescu de când a devenit ministru al Culturii.

Radu F. Alexandru a prezentat bilanțul activității lui Ionuț Vulpescu, la șase luni de la instalare și cere demisia ministrului Culturii.

Radu F. Alexandru, vicepreședinte PNL Co-președinte al Comisiei de Cultură PNL, a făcut o listă cu sarcinile pe care Ionuț Vulpescu nu le-ar fi dus la capăt de când a devenit ministru al Culturii.

Iată câteva pasaje din scrisoarea adresată de Radu F. Alexandru către Victor Ponta:

• Ministrul Culturii, la 5 luni de la intrarea în vigoare a legii care a modificat cadrul normativ privind managementul instituțiilor publice de cultură (Legea nr. 185/ M. Of. nr. 966/30.12.2014), nu a aprobat normele de aplicare necesare, astfel încât să fie încheiate sau modificate corespunzător contractele de management ale celor ce conduc instituțiile de cultură din subordinea ministerului ori să fie organizate concursurile de management, în cazul instituțiilor a căror conducere este interimară. Faptul, de o gravitate maximă, periclitează existența și funcționarea acestor instituții!

• Ministrul Ionuț Vulpescu sfidează Convenția Consiliului Europei privind protecția minorităților, semnată de România încă din 1995. 

• Ministrul Culturii s-a dovedit total incapabil să dispună măsurile pentru realizarea unora dintre cele mai importante obiective ce privesc cultura națională, care au fost asumate de Cabinetul Ponta III, în „Programul în domeniul Culturii":

➢ Codul Patrimoniului Cultural – fază de proiect; nu s-a început nici un fel de dezbatere publică cu specialiștii; în actualul ritm de lucru, Codul ar putea ajunge în dezbatere publică, în cel mai bun caz, abia în 2016.

➢ Nu s-a finalizat nimic din clasarea patrimoniului cultural național construit și mobil.

➢ Nu au fost demarate negocierile cu Comisia Europeană pentru POS: Cultură - Patrimoniu - Educație.

➢ Nu a fost concretizat programul „Patrimoniu în pericol"; fondurile au fost diminuate.

➢ Ministerul Culturii nu a prevăzut nici un leu pentru promovarea patrimoniului cultural imaterial înscris pe "Lista UNESCO", deși aceasta este o obligație asumată de statul român.

➢ Ministrul Culturii nu a numit în termen noile Comisii Naționale – a Muzeelor și Colecțiilor și, respectiv, pentru Monumente de For Public –, după expirarea mandatelor celor vechi, fapt care a dus la paralizarea activității acestor comisii, timp de cel puțin două luni.

• Ministrul Ionuț Vulpescu se dovedește constant incapabil să-și onoreze responsabilitățile care îi revin, situație care plasează sub semnul incertitudinii desfășurarea unor importante manifestări culturale organizate de România, cu un larg ecou național și internațional

Radu F. Alexandru a cerut demisia ministrului Culturii

"Domnule Prim-Ministru,

Toate aceste aspecte privind bilanțul activității d-lui Ionuț Vulpescu, la 6 luni de la instalare, pe care le supun atenției dumneavoastră și dezbaterii opiniei publice consider că impun de urgență o singură decizie: demisia ministrului Culturii. Vă cer să probați că respectul și dragostea dumneavoastră pentru cultura națională, pentru oamenii de cultură și pentru creatori – pe care le-ați clamat de atâtea ori public – sunt reale și precumpănitoare în fața oricărui partizanat de partid", a conchis Radu F. Alexandru.

Citește AICI textul integral al scrisorii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel