Radu Călin Cristea reacționează dur după dezvăluirile Marilenei Rotaru

Unul dintre membrii CNA, Radu Călin Cristea, a reacționat dur după ce Marilena Rotaru a facut publică o convorbire cu ASR principesa Margareta, despre decizia de a-l scoate din linia de succesiune pe Nicolae

Iată textul publicat de monarhistul Radu Călin Cristea, marți seară, pe pagina sa de Facebook:

”O precizare

Citesc cu amărăciune mărturisiri despre un așa-numit context al despărțirii Casei Regale a României de fostul Principe Nicolae redevenit, din 10 august încoace, d-l Nicholas Medforth-Mills, cetățean britanic. Sunt dezolat de această mutare în spațiul public a unei discuții private cu caracter confidențial. Vin cu cîteva precizări.

Reprezentanți și membri ai Casei Regale au purtat, din august încoace, serii de discuții cu persoane apropiate instituției monarhice pentru a le împărtăși frămîntările M.S. Regele Mihai legate de acumularea problemelor iscate de ex-Principele Nicolae. Am putut astfel afla, din ce în ce mai detaliat, exact ceea ce se scria în Comunicatul Biroului de Presă al M.S. Regele Mihai din 10 august: ”În calitate de Șef al Casei și al Familiei Regale ale României, Regele Mihai a luat deciziile de mai sus (excluderea Principelui Nicolae din linia de succesiune a Casei Regale și retragerea titlului monarhic acordat acestuia în 2010, n.n.) cu gîndul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei și vieții fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei. Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală și societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cîrmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect și mereu cu gîndul la ceilalți”.

Cine a avut urechi de auzit a înțeles că incompatibilitățile dintre Casa Regală și ex-Principele Nicolae s-au datorat tocmai inadecvării progresive a acestuia la standardele instituției monarhice românești în chestiuni precum smerenia, dreapta cumpănă, integritatea, corectitudinea, altruismul. Fostul Principe a avut destul răgaz pentru a corecta atitudini în vădit contrast cu principiile și normele de conduită ale Casei Regale. A perseverat, din păcate, în nepotrivelile sale cu calitatea înalt responsabilă de Alteță Regală.

În confesiunile apărute în presa de astăzi sunt numite apăsat chestiuni prea sensibile pentru a putea fi expediate în cîteva fraze încărcate de patetism. Informațiile mele confirmă existența unor cercuri de interese, politice, dar numai, care ar fi putut specula sinceritatea uneori imprudentă a ex-Principelului Nicolae pentru ca, în anumite împrejurări, să îndrepte această vulnerabilitate împotriva Casei Regale. Maturitatea fostului Principe Nicolae trebuia să-l pună în gardă și să-l îndemne să vadă dincolo de provocări ținînd doar aparent numai de înfruptarea din bucuriile lumești. Or, slăbiciunea ex-Principelui risca să se extindă, într-un interval de timp incert, asupra întregului edificiu instituțional al Casei Regale.

Se pot dezvolta, pornind de la aceste date, destule scenarii, între care și unele întru totul plauzibile. Acum și aici contează însă miezul chestiunii și mult mai puțin sau deloc traducerea liberă a unei conversații particulare purtate între limite clar definite. Miezul este acela comunicat de M.S. Regele Mihai în citatul de mai sus.

În rest, îi urăm sănătate și noroc d-lui Nicholas Medforth-Mills, un tînăr de ispravă, cu o experiență profund îmbogățită și avînd tot viitorul în față, în proiectele pe care el însuși le-a definit ca fiind ”ecologice, de tineret și caritabile”.

Radu Călin Cristea
(decorat cu Crucea Casei Regale a României)”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel