Rabla şi Rabla Plus încep în martie. Ministrul Mediului anunţă creşterea numărului de vouchere

Florin Răvdan / 13 ian 2020 / 22:32 Salveaza PDF Comentarii

Programele Rabla şi Rabla Plus vor începe în luna martie, iar ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunţat că numărul voucherelor va fi în creştere faţă de anul trecut. 

"Programul 'Rabla' este cel mai vechi program pe care îl derulează Administraţia Fondului pentru Mediu. Acesta este şi cel mai longeviv. Important e că în ultimul an a funcţionat şi ne propunem ca pentru 2020 să creştem numărul de vouchere pe care le acordăm. Am avut discuţii inclusiv cu premierul României şi cu cei din industria auto şi pentru 2020 ne propunem un număr de minim 60.000 de vouchere pentru 'Rabla Clasic'. Programul va demara în luna martie şi a rămas să stabilim cu colegii din minister şi cu cei din Administraţia Fondului pentru Mediu, săptămâna viitoare, care va bugetul şi care vor fi exact etapele în care va fi demarat. Vreau ca atunci când informăm cetăţenii, care sunt beneficiarii acestui program, să ne ţinem de termene, pentru că au fost programe derulate de Ministerul Mediului care efectiv au avut termene decalate şi de aici pleacă neîncrederea populaţiei în actul guvernamental. Sincer, eu nu-mi doresc acest lucru", a spus Costel Alexe.

Rabla şi Rabla Plus, 550.000 de maşini cumpărate

 

De la înfiinţarea programului Rabla, statisticile ministerului arată că au fost cumpărate 550.000 de vehicule noi, în timp ce aproape 600.000 au fost scoase din uz. 

Cu privire la voucherele pentru "Rabla Plus", acestea vor fi de 10.000 euro, iar numărul de tichete va creşte cu până la 20 la sută faţă de anul trecut. 

"Pentru Rabla Plus, în 2020 ne propunem să păstrăm cel puţin acelaşi buget şi vrem o creştere cu 10-20% a numărului de vouchere pe care să-l acordăm, astăzi voucherul fiind de 10.000 de euro. Discutăm la nivel de Comisie Europeană de green deal, cum avem ţinte pentru 2030 pe mediu sau de 2050 când ar trebui să avem neutralitate climatică. Noi ne propunem ca, de la an la an, să creştem bugetul şi pentru voucherele privind maşinile electrice şi mai ales să dezvoltăm numărul de staţii de încărcare. Acesta este viitorul. România trebuie să facă eforturi pentru a ajunge statele europene. Nu ştiu dacă suntem neapărat la coadă. Ministerul Mediului din România este ministerul care alocă cred că una dintre cele mai mari, dacă nu cea mai mare, finanţare privind voucherul pentru maşini electrice, de 10.000 de euro", a subliniat Costel Alexe.

Rabla şi Rabla Plus - mai multe staţii de încărcare pentru maşini electrice

 

"În discuţiile pe care le-am avut cu cei de la Dacia şi înţeleg că şi cei de la Ford au un plan ca în următorii ani să dezvolte maşini care să aibă acest sistem. Degeaba fac producătorii auto, dacă statul nu susţine programul şi degeaba îşi doreşte statul, dacă producătorul nu dezvoltă aceste sisteme de alimentare. De la an la an, ne propunem să creştem finanţarea pentru dezvoltarea acestor staţii. Preţul maşinilor electrice a scăzut faţă de acum câţiva ani, astfel încât astăzi nu mai este restrictiv pentru o persoană să-şi achiziţioneze o maşină electrică. Investind în această reţea de staţii de încărcare, sunt convins că într-un viitor nu foarte îndepărtat în România vom avea un număr din ce în ce mai mare de cetăţeni care vor beneficia şi de programul nostru. Ne dorim foarte mult să achiziţionăm prin Administraţia Fondului pentru Mediu 130 de troleibuze şi 100 de autobuze electrice-hibrid. Nu facem altceva decât să încurajăm mijloacele de transport în comun electrice, nepoluante, astfel încât traficul în Bucureşti şi în marile oraşe să fie cel apreciat", a menţionat demnitarul.

Rabla şi Rabla Plus - 35.000 de vouchere în 2019

 

Ediţia a 15-a a Programelor 'Rabla Clasic' şi 'Rabla Plus' au demarat în 2019, pe data de 12 aprilie. Lansarea ediţiei 2019 a acestor programe a avut loc la Titu, iar bugetul anunţat a fost de 350 de milioane de lei pentru 35.000 de prime de casare.

Valoarea unui voucher clasic a rămas la 6.500 de lei, acesta putând fi cumulat, în funcţie de motorizare, cu un ecobonus de 1.000 de lei sau de 1.700 lei pentru maşinile hibrid. Totodată, s-a menţinut ecobonusul de 10.000 de euro acordat la achiziţionarea unei maşini nepoluante, 100% la sută electrică, scrie Agerpres. 

Te-ar putea interesa

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22