Începând de luni, Programul "Rabla 2013" devine operațional. Înscrierea persoanelor fizice şi juridice în program se va face de luni, tichetele fiind distribuite colectorilor de vineri, a anuntat Adrian Gearâp, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu(AFM).
Autor: Melinte Oana
Aproape 290 de colectori (REMAT-uri) şi peste 100 de dealeri auto s-au înscris anul acesta în Programul "Rabla", listele cu cei validaţi urmând să fie publicate pe site-ul AFM, potrivit Mediafax.
Persoanele fizice se vor putea înscrie, de luni, la colectorii validaţi, iar persoanele juridice se înscriu la AFM pentru a beneficia de voucher-ul de 6.500 de lei pentru casarea unui autovehicul mai vechi de 10 ani. În acest an, se va utiliza un singur tichet valoric pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, faţă de până la trei tichete câte puteau fi utilizate în anii trecuţi, iar valoarea acestuia a crescut de la 3.800 de lei, cât valora în 2012, la 6.500 de lei.
Pentru înscrierea la un colector validat şi obţinerea tichetului, proprietarul trebuie să prezinte colectorului validat următoarele documente: actul care îi atestă identitatea şi domiciliul sau reşedinţa în România, în original şi în copie, certificatul de înmatriculare a autovehiculului uzat, în original şi în copie legalizată, cartea de identitate a autovehiculului uzat, în original şi în copie legalizată, actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial, în original, pentru cazul în care din certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a autovehicului uzat nu rezultă anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România şi/sau categoria autovehicului uzat, certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, în original, din care să rezulte că autovehiculul se află înregistrat pe numele proprietarului în evidenţele fiscale ale autorităţii publice locale emitente, iar proprietarul nu are obligaţii de plată la bugetul local.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News