Planul lui Băsescu pentru recâştigarea electoratului, dezvăluit la Q&A

În ediţia de sâmbătă a emisiunii Q&A, de la Antena 3, Alessandra Stoicescu a prezentat planul în patru paşi aplicat de către președintele Traian Băsescu pentru a recâştiga voturile electoratului, în contextul în care românii vor fi chemați la urne pentru a-și desemna reprezentanții în Parlamentul European, dar și pentru a-și alege viitorul președinte.

Astfel potrivit sursei citate, primul pas al planului președintelui Traian Băsescu vizează solidarizarea cu poporul şi nevoile lui, Alessandra Stoicescu prezentând un material în care șeful statului vorbeşte despre promulgarea Legii Energiei, dar face şi propagandă împotriva accizei la combustibil. Cu toate acestea, fostul ministru al Culturii, Daniel Barbu, prezent în emisiune, a declarat că a fi împotriva acestei taxe înseamnă a fi împotriva capitalului, pentru că această taxă urmează să contabalanseze bugetar reducerea costului muncii la anagajator și excluderea de la taxare a profitului reinvestit, măsuri destinate să încurajeze investiția, IMM-urile și să creeze locuri de muncă.

De asemenea, pasul doi în planul urmat de președintele țării este să se poziţioneze ca singur luptător împotriva puterii şi apărător al Justiţiei, în timp ce majoritatea parlamentară, Guvernul şi clasa politică în general sunt corupte. Legat de acest subiect, academicianul Răzvan Theodorescu, unul dintre invitații emisiunii Q&A, a opinat că românul are multe defecte, dar prost nu e și își dă seama că omul care a tăiat, a făcut rău în România nu mai poate fi credibil. Devine credibil dacă se fac greșeli guvernamentale în toate zonele până la alegerile europarlamentare. În schimb, jurnalistul Cătălin Harnagea a afirmat că în toate aparițiile președintelui un fapt decisiv îl are apropierea de PMP.  

Specularea temei naţionaliste, este cel de-al treilea pas, președintele Traian Băsescu având mesaje publice de verticalitate cu privire la declaraţiile scandaloase ale liderilor de la Budapesta sau ale lui Laszlo Tokes, fără a lua atitudine (de exemplu, retragerea decoraţiei lui Tokes).

Analistul politic Bogdan Chirieac, invitat de asemenea sâmbătă seară, la Q&A, consideră însă că "dl Băsescu face o treabă excelentă. Primele ziceri ale d-lui Băsescu au fost foarte simple la modul; "Ponta este rău, eu sunt bun"; "Ponta scumpește prețul, eu îl micșorez. Acum a venit și a spus: "ungurii ăștia care vin și fac rele în România sunt răi, ei nu trebui să mai intre în România, eu cu mâna mea îi dau afară din România. Mai simplu de atât, mai precutant ce să fie! Din punct de vedere internațional este perfect în regulă. Dl Traian Băsescu este aliatul lui Viktor Orban, premierul aproape nefrecventabil de Europa civilizată. Nu este o zicere de presă, nu este o speculație, nici măcar o analază, este un fapt. Cu ocazia referendumului, dl Orban a cerut public cetățenilor de etnie maghiară din România să nu se prezinte la referendum. Jobbik este adversar al d-lui Viktor Orban. Excluderea lui Jobbik din România este un favor pe care dl Traian Băsescu îl întoarce d-lui Orban", a explicat Chirieac. 

Grija şi aparenta mână întinsă în cazul persoanelor cu popularitate, este o altă strategie prin care președintele Băsescu încearcă să se repoziționeze în opțiunile de vot ale românilor. De exemplu, după ce luni de zile a exclus graţierea lui Gigi Becali, s-a răzgândit brusc şi a declarat că analizează "profund". Academicianul Răzvan Theodorescu consideră însă că președintele Băsescu nu-l va grația pe Gigi Becali, ci doar "se va juca puțin cu această chestie". Nici Bogdan Chirieac nu crede că Gigi Becali va obține grațierea de la președintele Băsescu: "A încercat să pară uman, însă nu va face acest lucru (grațierea - n.r.) pentru că în momentul acela deschide calea pentru Legea amnistiei și grațierii, care în mod firesc ar fi trebuit să fie dat odată cu implementarea noilor Coduri și să pui punct unei perioade de 25 de ani de tranziție bezmetică".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel