Purtătorul de cuvânt al lui Băsescu îl critică pe Iohannis. "Ne facem de râs"

Jurnalistul Bogdan Oprea, fostul purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni, l-a criticat pe președintele Klaus Iohannis pentru vizita de două zile în Bulgaria. 

"Să-mi fie cu iertare, dar două zile de vizită oficială a președintelui Klaus Iohannis în Bulgaria, aici, peste drum, este peste orice limită... 

Eu înțeleg că a vrut să stea cât mai mult și a cerut să i se lungească programul, dar, să spicuiesc din programul de pe site-ul Administrației Prezidențiale, „președintele Klaus Iohannis va vizita și localităţile Plevna, Griviţa, respectiv, Pordim, locuri emblematice pentru independenţa României şi eliberarea Bulgariei"... Măi, oameni buni, astfel de vizite sunt simbolice, era suficient să meargă într-o singură localitate din cele trei importante, este drept, în istoria Războiul Ruso-Turc din 1877 - 1878 și se îndeplinea caracterul simbolic al gestului, nu trebuia să meargă în toate trei. Este și penibil în raport cu țara-gazdă, autoritățile din respectivele localități, de multe ori sărace, trebuie să facă și ele pregătiri pentru astfel de vizite, nu mai spun că asta mărește substanțial costurile serviciilor de protecție din țara-gazdă, care trebuie să se plimbe cu un președinte și suita prin jumătate de țară, apoi cazarea, mesele și restul cheltuielilor de protocol. Astfel de vizite erau specifice anilor '60 - '70, dar acum, la aproape jumătate de secol după, nu cred că se mai practică nici în țările din lumea a treia... Mai lipsesc defilările în decapotabilă pe străzi ticsite cu elevi de liceu și muncitoare de uzină...

Începem deja să ne facem de râs ca țară... E incredibil!", a scris Bogdan Oprea, pe pagina sa de Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel