Puci în PNL. Crin Antonescu, despre tăcerea lui Klaus Iohannis: Este în altă poziție

Ludovic Orban
Descriere foto: Ludovic Orban

Crin Antonescu a declarat că lipsa de reacție a președintelui Klaus Iohannis în cazul scandalului din PNL este normală, pe marginea referendumului din weekend.

"Ce înseamnă tăcerea? Ați fi vrut ca și președintele să se alăture mesajelor de pe Facebook? Este o problemă care e în interiorul partidului, președintele e în altă poziție. Nu văd de ce ar fi trebuit să comenteze repede-repede pe baza unor #mesaje date în chestiunea asta", a spus Crin Antonescu, la Antena 3.

Cât despre posibilitatea ca Ludovic Orban să prindă alegerile europarlamentare cu funcţia de preşedinte al PNL, Crin Antonescu a declarat că este posibil şi că "PNL trebuie să îşi definească identitatea, să ştim foarte clar dacă e conservator, de dreapta, dacă există nişte valori pe care le promovează sau dacă este un grup de oameni care se pândesc reciproc, încercând din câteva luni, în câteva luni să schimbe conducerea", a mai spus Antonescu.

Mai mulţi liberali au atacat duminică, conducerea PNL, afirmând că aceasta a aruncat partidul către un nou eşec politic și că dezbină în loc să unească.

",. Conducerea PNL nu uneşte, ci dezbină. Nu modernizează, ci propune o politică retrogradă. #ajunge", au scris pe Facebook senatorul PNL Alina Gorghiu, dar şi deputaţii liberali Cătălin Predoiu, Cezar Preda şi Mihai Voicu.

Ludovic Orban, despre  atacurile din PNL

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că poziţiile critice ale unora dintre colegii săi la adresa conducerii PNL, exprimate duminică seara, reprezintă 'o ieşire ciudată', care avantajează PSD, iar acestea nu ar trebui să prezinte o foarte mare importanţă pentru spaţiul public.

"Sigur că pentru orice om care priveşte obiectiv la acest demers, acest demers, clar, avantajează PSD, pentru că mută atenţia de la dezastrul PSD şi de la blamul public pe care l-a primit PSD de la cetăţenii români, spre PNL, care chiar nu are absolut niciun fel de răspundere în organizarea acestui referendum, iar poziţionarea conducerii Partidului Naţional Liberal a fost o poziţionare profund democratică şi conformă cu ceea ce înseamnă democraţia şi respectul pentru convingerile intime. (...)

Este o ieşire ciudată, o ieşire care, în mod evident, avantajează PSD, dar este o ieşire a unor colegi care, în mare parte sunt foşti şi care nu pot să dea lecţii privind managementul politic al partidului', a declarat Ludovic Orban, astăzi, la Realitatea TV.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25