PSD sesizează Avocatul Poporului. OUG pentru anticipate, la CCR. Simonis: Nu e normal!

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

PSD va sesiza Avocatul Poporului pentru a contesta la Curtea Constituţională Ordonanţa de Urgenţă privind alegerile anticipate.

"Vom face o sesizare către Avocatul Poporului pentru a contesta această ordonanţă de urgenţă, pentru că şi ea modifică legislaţia electorală în ultimele şase luni înainte de alegeri. Pe de altă parte, vreau să fie foarte clar că în spaţiul public se vorbeşte foarte serios şi de către cei de la PNL, care mint nonşalant. Înţeleg că clamează prin această ordonanţă că cetăţenii români care nu aveau drept de vot vor avea după această ordonanţă.

Vreau să fie foarte clar: dacă această ordonanţă va intra în vigoare, va trece de controlul de constituţionalitate, practic un cetăţean al judeţului Timiş, dacă se află în vacanţă în judeţul Vaslui, va putea vota inclusiv parlamentarii de Vaslui. Dacă dumneavoastră vi se pare normal ca un timişorean, ca mine, care nu am fost niciodată în judeţul Vaslui până în ziua alegerilor, să poată vota parlamentarii de Vaslui, mie nu mi se pare normal", a afirmat Alfred Simonis, întrebat despre prevederile ordonanţei de urgenţă privind alegerile anticipate, scrie Agerpres.

"Au fost voci care susţin alegerile anticipate"

Întrebat dacă există o îngrijorare în rândul parlamentarilor PSD cu privire la alegerile anticipate, Simonis a spus că "au fost voci care susţin alegerile anticipate şi voci care au susţinut că este mai bine să nu fie anticipate pentru stabilitatea din ţară".

"Nu am discutat cu toţi colegii parlamentari, dar nu există o preocupare majoră în acest sens", a adăugat Simonis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel