Partidul Social Democrat anunţă că este de acord cu întrebările propuse de preşedintele Klaus Iohannis la referendum, precizând, însă, că acestea nu răspund vreunei controverse din societate, motiv pentru care demersul şefului statului "va reprezenta, probabil, o cheltuială nejustificată din banii contribuabililor".
"PSD este de acord cu întrebările propuse la referendumul consultativ, pentru acestea existând, de altfel, un acord cvasiunanim, ele nerăspunzând vreunei controverse din societate. În aceste condiţii, referendumul solicitat de preşedinte pare lipsit de utilitate şi va reprezenta, probabil, o cheltuială nejustificată din banii contribuabililor", se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de social-democraţi.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind organizarea referendumului din data de 26 mai, în ziua alegerilor europarlamentare.
Conform art. 2 din decret, cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin DA sau NU la întrebările: ”1 - Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”; ”2 - Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.
Purtătorul de cuvânt al președintelui a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis va transmite un mesaj public cu privire la referendum la ora 19:00.
Vezi și: Iohannis, întrebări referendum 2019. Bolcaș, mesaj exploziv. Ce face pe 26 mai
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu