PSD, PMP și Pro-România au semnat un protocol pentru ”înlăturarea regimului PNL-USR”

PSD, ProRomânia și PMP au încheiat un protocol de colaborare la nivel local care constituiei un model de alianță care poate fi implementată la nivelul fiecărui județ și în final la nivel național, a declarat pentru DCnews senatorul PSD Ion Mocioalcă.

Partidul Social Democrat , PRO România și PMP au încheiat un protocol de colaborare în Caraș-Severin. Cele trei partide au semnat un  pact de neagresiune şi de colaborare în administraţia publică locală, care va fi aplicat obligatoriu, fără excepţie, de către toate organizaţiile locale şi de organizaţiile judeţene ale celor trei partide, în vederea realizării unei guvernări locale eficiente, profesioniste, care să corespundă agendei cetățeanului. Coaliția parafată de cele trei partide se numește ”’Administrație pentru oameni’’.  

”Cele trei partide vor acționa la nivel local prin susţinerea de proiecte și hotărâri comune de CJ și CL. Proiectele vor fi decise prin negociere directă de conducerile locale ale celor trei partide, care vor stabili și nominalizările pentru alegerea în funcţiile de viceprimari, a câte unui membru din partea fiecărei părţi semnatare, acolo unde este posibil. Cele trei partide vor colabora pentru a cenzura modul în care, în mod dictatorial și iresponsabil se realizează actuală administrație locală de către USR și PNL, a declarat Silviu Hurduzeu, președintele organizației Caraș-Severin a PSD.

””Protocolul are tentă administrativă şi este necesar pentru a putea bloca acțiunile unei administrații corupte, care a dovedit că nu poate și nici nu vrea să lucreze pentru oameni, pentru cei care i-au ales, ne-a declarat senatorul PSD Ion Mocioalcă. Noi vrem să ne aliem pentru proiecte în favoarea cetăţenilor acestui judeţ. Cele trei părţi nu vor accepta înțelegeri cu organizații locale sau cu organizația județeană a PNL sau a USR. Cele trei formațiuni de Opoziție își propun înlăturarea din puterea locală, pe cale democratică, a actualului regim PNL-USR, unul considerat a fi clientelar-mafiot ,corupt şi ineficient, care a afectat direct nivelul de trai al majorităţii locuitorilor județului, a adăugat senatorul PSD Ion Mocioalcă. Protocolul de față este o inițiativa susținută de președinții celor trei partide, la nivel național, și devine un model funcțional de alianță care poate fi implementată la nivelul fiecărui județ și în final la nivel național”, a precizat senatorul Mocioalcă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel