PSD își alege premierul. Propunere pe masa lui Iohannis, după căderea lui Orban

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat astăzi ca PSD este gata să ia o serie de măsuri, până la trecerea moțiunii de cenzură. 

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat că reprezentanţii PSD sunt capabili ca, până la trecerea moţiunii, să poată prezenta preşedintelui Klaus Iohannis o propunere de premier, un guvern şi un program economic pentru această perioadă, scrie Agerpres. 

"Starea de alertă a fost un argument de a amâna depunerea unei moţiuni de cenzură, având în vedere că nu era firesc să facem un asemenea gest politic, dar faptul că vine data de 1 august, când trebuie dublate alocaţiile, anunţurile constante de încălcare a legii pensiilor ne vor face ca, în foarte scurt timp, să depunem această moţiune, chiar dacă este stare de alertă. Suntem capabili ca, până la trecerea moţiunii, să putem prezenta preşedintelui o propunere de premier, un Guvern şi un program economic pentru această perioadă" a mai declarat Lucian Romaşcanu.

O săptămână a iresponsabilităţii împinse la extrem

"Se închide o săptămână neagră a incompetenţei Partidului Naţional Liberal, o săptămână a recordului nefast de peste 1.000 de noi cazuri de îmbolnăvire COVID pe zi (...), în care au murit oameni şi pentru că buna funcţionare a unor instituţii vitale, precum DSP Bucureşti, a fost compromisă de managementul catastrofal şi manevrele unei politruce liberale", a susţinut Romaşcanu.

PNL e responsabil, potrivit acestuia, că de două ori România a fost lăsată fără cadru legislativ necesar luptei cu pandemia.

Romaşcanu a mai spus că dotarea cu echipamente de protecţie a fost târzie, iar echipamentele au fost insuficiente şi că nicio mască de protecţie nu a ajuns la persoanele defavorizate, în ciuda legislaţiei pe această temă.

El a făcut referire şi la "promovarea incompetenţei"

"Ştim cu toţii cum au promovat în funcţia de directori de spitale ciocli şi chelneri, cum în funcţia de şefi ai DSP-urilor au promovat politruci", a mai susţinut Romaşcanu.

El a menţionat şi comunicarea "dezastruoasă": "Au existat multipli purtători de mesaje, iar acestea au fost de cele mai multe ori contradictorii".

În ceea ce priveşte dotarea cu aparatură specifică luptei cu noul coronavirus, el a declarat că a fost lăsată în sarcina UAT-urilor cea mai mare parte a dotărilor.

"PSD a corectat rectificarea, astfel încât banii folosiţi de aceştia să vină înapoi, dar au fost 4 luni în care toată lumea a vorbit despre un eventual val doi, despre o eventuală revenire a pandemiei, 4 luni pe care Guvernul Orban nu le-a folosit deloc pentru a crea mai multe paturi de ATI, pentru a se dota cu ventilatoare", a spus Romaşcanu.

"Beţia de la Guvern, fără măşti"



El a mai făcut referire la: lipsa procedurilor specifice pentru măsurile luate în timpul pandemiei; exemplele personale "dezastruoase", printre care a enumerat "beţia de la Guvern, fără măşti"; petrecerea organizată de PNL Argeş în Muzeul Brătianu; lipsa de corelare a măsurilor restrictive cu ajutorul economic şi social.

"Există abuzuri în acest moment cu nuanţe politice, cum este carantinarea comunei Gornet. Acolo există până la urmă 7 cazuri confirmate, iar 2.000 de oameni sunt ţinuţi în carantină, fără să li se asigure un minim sprijin", a afirmat Romaşcanu.

El a vorbit şi despre lipsa testărilor COVID-19. "Am testat extrem de puţin. Testăm în continuare destul de puţin", a adăugat Romaşcanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel