PSD își alege noua conducere. Vezi ce candidații își vor disputa funcțiile

congres-PSD
congres-PSD

Social-democrații se reunesc, vineri și sâmbătă, în Congresul extraordinar, principalul punct pe ordinea de zi fiind alegerea unei noi conduceri a formaţiunii, până la scrutinul din 2016, precum şi modificarea Statutului PSD. Cei 5.000 de delegați la congres se vor reuni  sub genericul  "120 de ani de social-democraţie în România". Fostul președinte al PSD, Adrian Năstase, va fi invitat de onoare la congres, iar pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al partidului, deținută de Năstase,  nu se vor organiza alegeri. Congresul va dezbate și fuziunea PSD cu UNPR.

Congresul PSD care va începe, vineri,   este precedat de dezbateri pe ateliere organizate  de Departamentele PSD pe modelul "guvernului din umbră", la acestea urmând să fie prezenţi miniştri de resort, dar este aşteptat şi premierul Victor Ponta.  Înaintea Congresului PSD, care se va desfăşura la Sala Palatului, va avea loc Consiliul Naţional al partidului.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, ar urma să fie reconfirmat în fruntea formaţiunii. Şi-a înscris candidatura la funcţia de preşedinte al PSD şi Andrei Alexandru, membru al organizaţiei Sector 2 a partidului, fost consilier al lui Nicolae Văcăroiu, care a mai candidat pentru această funcţie şi la Congresul din 2010.

Congresul PSD va desemna opt vicepreşedinţi pentru viitoarele regiuni de dezvoltare şi va stabili opt vicepreşedinţi la nivel naţional. Cinci locuri în viitorul Birou Permanent Naţional aparţin Organizaţiei de femei a partidului.

Se va adopta, cel mai probabil, înfiinţarea funcţiei de preşedinte executiv, funcţie pentru care ar urma să candideze vicepremierul Liviu Dragnea. În urma modificării statutului în cadrul Congresului PSD, secretarul general al PSD va fi numit şi validat de Comitetul Executiv, la propunerea preşedintelui PSD. Cel mai vehiculat nume pentru această funcţie este deputatul Andrei Dolineaschi, preşedinte al Organizaţiei PSD Botoşani. Fostul preşedinte Ion Iliescu va rămâne preşedinte de onoare al PSD, iar pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al partidului - deţinută până în 20 iunie anul trecut de fostul premier Adrian Năstase - nu se vor organiza alegeri.

Năstase este unul dintre invitaţii speciali ai Congresului PSD. Preşedintele filialei PSD Bucureşti, Ecaterina Andronescu, declara recent că fostul prim-ministru va veni la congres, invitat de liderul formaţiunii, ca şi ceilalţi foşti preşedinţi ai Partidului Social Democrat. "Va veni la congres pentru că domnul Ponta i-a invitat pe toţi foştii preşedinţi ai PSD. O să fie şi domnii Gherman şi Iliescu, Năstase şi Geoană. Toţi vor fi pe scenă la congres", afirma Andronescu.

Cele cinci candidate pentru posturile alocate Organizaţiei de femei a PSD sunt Ecaterina Andronescu, Rovana Plumb, Corina Creţu, Lia Olguţa Vasilescu şi Gabriela Firea.

Vicepreşedinţii la nivel naţional vor fi aleşi de toţi delegaţii, urmând a fi validaţi în funcţie de numărul de voturi cumulate.

Între cei care doresc să candideze la o funcţie de vicepreşedinte PSD se află: Dan Nica, Nicolae Bănicioiu, Constantin Niţă, Titus Corlăţean, Dan Şova, Marian Vanghelie, Marian Oprişan, Constantin Nicolescu, Gheorghe Bunea Stancu, Silvian Ciupercă, Ion Câlea, Eugen Bejinariu, Ion Călinoiu, Paul Stănescu.

Vicepreşedinţii pe regiuni vor fi votaţi doar de delegaţii care reprezintă regiunea respectivă.

Pentru regiunea Bucureşti-Ilfov favorit este primarul sectorului 3, Robert Negoiţă. La funcţia de vicepreşedinte al regiunii Sud-Vest vor candida preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, şi preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu.

La regiunea de Sud-Est funcţia de vicepreşedinte este disputată de preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, şi de primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală.

Pentru regiunea Sud-Muntenia vor candida preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, şi preşedintele CJ Ialomiţa, Silvian Ciupercă. Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, intenţionează să candideze pentru o funcţie de vicepreşedinte PSD la nivel naţional, dar şi pentru funcţia de vicepreşedinte la regiunea Centru, unde ar mai candida ministrul Apărării, Mircea Duşa, şi preşedintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea.

În celelalte regiuni există câte un singur candidat. Astfel, în regiunea Nord-Est candidat este primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, iar pentru regiunea Nord-Vest - Ioan Rus. În regiunea Vest, aspirant la o funcţie de vicepreşedinte regional este preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, care ar putea fi contracandidat de deputatul Ion Mocioalcă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel