PSD și PMP, acuzate de campanie electorală indecentă

psd, pmp,
psd, pmp,

Partidul Social Democrat și Partidul Mișcarea Populară fac campanii indecente pentru alegerile europarlamentare, iar bătălia care se duce între cele două partide este de fapt una simulată, scopul final fiind acela de a elimina PNL, a declarat, duminică, la Galaţi, liderul liberalilor, Crin Antonescu. 

„Ne-am comportat decent şi respectuos ca întotdeauna faţă de alegători, pentru că este indecent să nu-i spui nimic alegătorului pe care-l chemi pe 25 mai la urne pentru a da un vot despre Parlamentul European. Este indecent să-i spui numai ce curaj mare este să sară cineva cu paraşuta sau este indecent să-i spui în ce zi va intra Băsescu la puşcărie", a declarat Crin Antonescu, în fața simpatizanților PNL, la Galați, citează Mediafax.

Citește și Antonescu, către electorat: Votul pentru PNȚCD, FC sau NR va fi pentru PSD

Potrivit liderului liberalilor, modul în care s-a desfăşurat campania electorală a fost o minciună îndreptată împotriva liberalilor.

„A simula o bătălie care, în fond, e îndreptată tot împotriva PNL, pentru că a încerca să împarţi, şi a reuşi să împarţi, acolo unde l-ai cumpărat pe tot, poţi să împarţi ecranul în două, într-o falsă bătălie şi nesemnificativă oricum pentru Parlamentul European sau pentru viitorul României, Ponta-Băsescu, Udrea-Ponta înseamnă să minţi. Înseamnă să minţi alegătorii care sunt chemaţi să dea un vot pentru Parlamentul European", a acuzat Antonescu. El a susţinut că ţinta PSD la europarlamentare este ca PNL „să nu cumva să facă 20 la sută".

PMP, partidul de tricou al lui Băsescu

Crin Antonescu a mai susținut și că PMP și PSD acționează simultan și împreună pentru eliminarea partidului său: „Care este ţinta preopinenţilor inventaţi şi umflaţi pe care şi domnul Ponta şi domnul Băsescu îi promovează la rang de mare opoziţie, noul partid de suflet şi de tricou al domnul Băsescu? Că sunt dreapta, că se luptă cu PSD, că se luptă cu abuzurile, că ne duc în Europa ş.a.m.d, de fapt ideea fiind tot aceea de a elimina, de a substitui, de a face o nouă impostură pe poziţia naturală a PNL", a mai afirmat preşedintele PNL.

Citește și Sondaj european înainte de alegeri: PMP răstoarnă calculele

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel