PSD își poate cumpăra sediul din Craiova. Ce sumă trebuie să plătească

Consiliul Local Craiova a aprobat în cadrul şedinţei de joi vânzarea către PSD Dolj a sediului din Craiova în care funcţionează organizaţia contra sumei de 225.000 euro achitată în rate. 

Potrivit hotărârii CL Craiova, imobilul, cu suprafaţa de 788, 13 m.p., situat în Craiova, str. Mihail Kogălniceanu nr.12, figurează în Lista monumentelor istorice şi face parte din categoria II B monument de arhitectură de interes local, sub denumirea de Casa Bancov, relatează Agerpres.

În afara acestui imobil, PSD Dolj primeşte şi o curte aferentă de 124 m.p., iar suma de 225.000 euro se achită în rate lunare eşalonate pe un termen de 34 de luni, din care în primele 24 luni aceasta este în sumă de 4.4425 lei/lună şi ultimele 10 luni de 78.188 lei/lună.

În contractul de vânzare cu plata preţului în rate, la cuantumul fiecărei rate se aplică rata dobânzii ROBOR, la care se adaugă si marja procentuală de 1 %, aplicată la soldul creditor.

Consilierii locali liberali, nemulțumiți

Consilierul PNL Dan Cherciu a afirmat că este nemulţumit de modul în care au fost eşalonate aceste rate, precum şi de dobânda pe care primăria urmează să o încaseze la această vânzare.

'Nu ştiu de ce Primăria Craiova trebuie să se transforme în instituţie bancară şi să vândă ceva în rate cu o dobândă atât de convenabilă. Dacă într-adevăr respectiva formaţiune politică nu are bani să facă achiziţia, poate angaja un credit bancar, să vedem care îi dă să plătească rate nu ştiu câte luni, câte 1.000 de euro pe lună, iar abia ultimele rate să atingă, într-adevăr, nişte valori exagerat de mari, totul întinzându-se pe trei ani, după care formaţiunea chiar poate vinde sediul la valoarea pieţei. Consider că primăria nu e instituţie de credit pentru o formaţiune politică, mă voi opune acestui proiect', a spus Cherciu, care a votat împotriva proiectului de hotărâre.

Evaluarea sediului PSD Dolj a fost efectuată de către o firmă specializată, iar primarul Lia Olguţa Vasilescu a afirmat că CL trebuia să stabilească dacă imobilul se poate sau nu vinde în rate. Proiectul a trecut cu majoritate de voturi, patru consilieri locali din partea PNL votând împotrivă, iar doi s-au abţinut. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel