EXCLUSIV  PSD, decizie privind moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban

PSD a luat o decizie privind moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban.

Joi, 26 decembrie 2019, era ultima zi când social-democrații puteau depune moțiune de cenzură. Conform unor surse DC News de la vârful partidului, PSD a decis să nu depună moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban.

CCR, singura armă

Așadar, CCR rămâne momentan singura armă contra Guvernului PNL. Amintim că preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat recent că va ataca la CCR adoptarea bugetului de stat prin angajarea răspunderii Guvernului.

"Angajarea răspunderii Guvernului Orban pe buget este cel mai puternic atac la democrație, un caz unic în EUROPA! PNL calcă în picioare orice normă constituțională și își bate joc de români. În fiecare zi, Guvernul Orban ne demonstrează că este CONFUZ, HAOTIC și total NEPREGĂTIT să guverneze.

Românii trebuie să știe că urmează o perioadă foarte grea, cu tăieri masive de venituri la toate categoriile indiferent de profesie sau vârstă. Pentru că așa arată Bugetul de stat făcut de PNL și pe care acești iresponsabili îl ascund de Parlament.

În consecință, pentru a contracara acest abuz incredibil al PNL, PSD a luat astăzi (n.r. - 23 decembrie) mai multe decizii:

1. Am depus 35 de amendamente de fond pe proiectul Legii Bugetului de stat pe anul 2020 și 6 amendamente pe proiectul de modificare a OUG 114; la acestea se mai adaugă încă aproximativ 200 de amendamente individuale din partea parlamentarilor PSD. Acestea vizează creșterea alocării pentru spitale, creșterea pensiei minime, a alocațiilor pentru copii și a burselor pentru elevi și studenți, precum și a salariilor profesorilor și a investițiilor în Sănătate și Educație, domenii cel mai crunt lovite de Guvernul Orban.

2. Vom depune contestație la CCR pe proiectul Legii Bugetului de stat pe anul 2020, sesizând conflictul juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, astfel încât Ludovic Orban să fie primul și ultimul premier din istoria României care și-a permis să treacă un buget fără dezbatere parlamentară.

3. Vom depune sesizare la CCR pe proiectul de modificare a OUG 114 în care vom reclama neconstituționalitatea acestei legi propuse de PNL, blocând astfel intrarea ei în vigoare;

Și DA, și noi ne-am fi dorit să depunem moțiune de cenzură, însă, aritmetica parlamentară este simplă: ei au majoritate. Vom răsturna acest Guvern toxic când vom avea toate voturile necesare!", a transmis Marcel Ciolacu pe data de 23 decembrie 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel