PSD cere încă o EXCLUDERE, pe lângă Mihai Chirica

PSD Dolj a adoptat, miercuri, o rezoluție prin care cere convocarea CExN al PSD și excluderea a doi membri de partid. 

Ei solicită excluderea lui Mihai Chirica, vicepreşedinte PSD, şi a lui Cătălin Ivan, europarlamentar, pe motiv că au încălcat statutul partidului prin declaraţiile şi acţiunile lor.

”Prin declaraţiile făcute în ultima perioadă, primarul Mihai Chirica, vicepreşedinte PSD, preşedinte interimar al organizaţiei judeţene PSD Iaşi, şi europarlamentarul Cătălin Ivan au criticat public, în repetate rânduri, poziţiile şi deciziile oficiale ale PSD, susţinând în mod evident vocea unei părţi a străzii şi a adversarilor politici ai PSD, fiind în rezonanţă cu acţiunile neconstituţionale ale preşedintelui Klaus Iohannis, fapt ceea ce îi aşează în grupul celor din afara partidului şi în afara votului popular din 11 decembrie. Statutul PSD prevede că membrii de partid trebuie să aibă o conduită profesională, morală şi politică corespunzătoare intereselor partidului, iar prin declaraţiile şi acţiunile repetate, Mihai Chirica şi Cătălin Ivan au încălcat flagrant prevederile Statutului PSD”, se precizează în document. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel