PSD boicotează şedintele Camerei Deputaţilor, până la demisia Robertei Anastase

Parlamentarii Partidului Social Democrat nu vor mai participa la şedinţele Camerei Deputaţilor, până când Roberta Anastase nu-şi va da demisia din funcţia de preşedinte al instituţiei, a declarat, luni, liderul PSD, Victor Ponta.

Ponta a spus că intenţia PSD este de a repune în discuţie, la reexaminarea Legii pensiilor, şi alte articole decât cele semnalate de preşedintele Traian Băsescu. El a precizat însă că deputaţii social-democraţi nu vor participa la rediscutarea Legii pensiilor, dar nici a altor legi în Camera Deputaţilor până când Roberta Anastase nu va demisiona sau nu va fi înlocuită din funcţia de preşedinte.

"Nu putem fi complici şi nu putem legitima frauda comisă de doamna Anastase. Practic, activitatea unei Camere a Parlamentului este blocată doar de complicitatea şi de scutul pe care PDL îl fac, exact ca şi în cazul Ridzi, în jurul unei persoane dovedită deja în opinia publică de a fi fraudat un vot esenţial", a spus Ponta, citat de Mediafax.

El a menţionat că PSD nu îşi va schimba această decizie nici dacă şedinţele Camerei vor fi conduse de unul dintre vicepreşedinţi. "Atât timp cât doamna Anastase nu demisionează, Camera Deputaţilor este condusă nelegitim şi noi nu dorim să fim complici cu fraudele doamnei Anastase", a mai declarat Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel