PSD a anunțat MOȚIUNEA împotriva PNL și vine cu o propunere pentru noua guvernare

PSD a anunțat că va depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului cu toate că starea de alertă s-a prelungit.

Lucian Romașcanu a anunțat într-o conferință de presă că PSD va depune moțiunea împotriva PNL, deși social-democrații nu își doreau ca acest lucru să se facă în timpul stării de urgență. Moțiunea va fi depusă în august iar PSD a propus formarea unui guvern de uniune națională.

„Moțiunea de cenzură ar trebui să aibă loc destul de repede. Unul din aceste motive e dublarea alocațiilor. Anunțurile din partea Guvernului sunt ferme că nu vor face acest lucru. Sunt și pensiile. Există anunțuri că nu vor exista resurse decât pentru o creștere de cel mult de 10%.

Undeva pe la mijlocul lunii august ar trebui să avem această moțiune de cenzură. Noi am sperat să nu fim obligați să depunem moțiunea în stare de alertă, dar această prelungire constantă fără votul Parlamentului poate să aibă chiar și această justificare pentru Guvern, aceea de a se ține de pozițiile pe care le au în acest moment.

Cea mai bună formulă ar fi un guvern de uniune națională care să asigure aceste două runde de alegeri. Este posibil și un Guvern politic. În acest moment PSD nu are majoritate în Parlament. Trebuie negocieri cu alte partide pentru a putea propune și trece un Guvern politic. Lucrurile sunt în derulare iar negocierile sunt în curs”, a precizat Lucian Romașcanu, în cadrul unei conferințe de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel