Provocare din PE pentru clasa politică din România înainte de alegeri

Claudia Țapardel
Claudia Țapardel

Europarlamentara PSD Claudia Țapardel a lansat o provocare pentru clasa politică din România. Ea propune regândirea modului în care clasa politică din România face administrație publică în orașe.

Aflată într-o delegație oficială a Parlamentului European în capitala Suediei, alături de colegi din Franţa, Germania, Olanda, Italia şi Spania, deputata a avut o întrevedere cu primarul orașului Stockholm, Karin Wanngård, politiciana social-democrată care conduce una dintre cele mai performante administrații publice locale din lume, la numai 40 de ani.

Politicieni tineri, viziune nouă

"Întâlnirea pe care am avut-o cu doamna Wanngård mi-a întărit convingerea că în administrația publică poţi fi performant chiar dacă eşti foarte tânăr: îţi trebuie doar dinamism, curaj şi idei bune în beneficiul cetăţenilor. Politicienii tineri, cu o viziune practică, proaspătă şi pragmatică asupra problemelor de rezolvat, pot veni cu politici progresiste şi îndrăzneţe", a declarat Claudia Ţapardel.

"Am discutat cu doamna Wanngård despre Stockholm, dar cu gândul la Bucureşti. Dezvoltarea urbană coerentă, unitară şi eficientă este una dintre provocările cele mai serioase cu care se confruntă astăzi Bucureştiul. Capitala îşi continuă ritmul de creştere. Investitori, turişti, studenţi vin în Capitală şi testează la limită infrastructura, serviciile publice şi eficienţa administrativă. De aceea avem nevoie să învăţăm din experienţa altor oraşe şi să căutam modele pe care le putem aplica şi noi cu succes", crede eurodeputata PSD.

Stockholm, model pentru București

"Cred că Stockholm poate fi un astfel de model, cred că ne putem inspira din soluţiile adoptate de administraţia acestui oraş. În multe oraşe mari din Europa se schimbă generaţiile la vârful administraţiei, şi se schimbă şi tipul de politician care ajunge primar. Parisul, Barcelona şi Praga sunt conduse astăzi de femei. Sunt impresionată de ce s-a putut realiza în Stockholm sub conducerea unei femei tinere. Am încredere că acest oras poate fi un model şi pentru Bucuresti la capitolul eficienţă şi modernitate în administraţie", a mai adăugat Claudia Ţapardel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel