Proteste Franța. Cătălin Rădulescu: Unde sunteți, ipocriților?

Catalin Radulescu
Catalin Radulescu

Cătălin Rădulescu a lansat un atac la adresa tuturor celor care condamnă PSD după rezoluția Parlamentului European, raportul MCV și protestele din Franța.

"Alooo, Realitatea TV, Parlament European, nenea Juncker, colegul Timmermans, publicaţii internaţionale, haştag rezist, preşedinte Iohannis, şi toţi marii oratori de la Bruxelles, nu reacţionaţi rupându-vă hainele de pe voi, ca la mitingul din Franţa, un om a murit, alţii sunt în stare gravă, au fost gazaţi, bătuţi şi 'acţiunea jandarmilor francezi a fost disproporţionată faţă de a celor care blocau străzile'? Unde sunteţi toţi cei care condamnaţi PSD-ul şi Guvernul României, unde sunteţi toţi care inclusiv în MCV şi în rezoluţia Parlamentului European făceaţi vorbire de acţiunea jandarmilor din Bucureşti? Unde sunteţi ipocriţilor care condamnaţi totdeauna România atunci când vă place şi închideţi ochii atunci când acelaşi lucru se întâmpla în ţările voastre europene preferate? Nu cereţi acum şi un MCV şi în Franţa, nu faceţi scandal şi nu condamnaţi acţiunea guvernului francez şi a jandarmeriei?

Dubla măsură

Cum măi, ipocriţilor tot puneţi condiţionalităţi prin MCV României, unde nu sunt asasinate politice, unde nu sunt asasinaţi jurnaliştii, unde nu sunt atentate teroriste, unde lumea se plimba la sărbători pe străzi fără să le fie teamă că un nebun poate intra cu un camion în ei, unde graniţele sunt sigure fără ziduri şi sârmă, şi unde chiar şi corupţia e mult sub nivelul ţărilor voastre europene preferate, şi nu condamnaţi, nu faceţi MCV-uri şi rezoluţii parlamentare, ţărilor voastre, unde la orice miting bateţi şi gazaţi? De ce vă purtaţi cu dublă măsură şi de ce faceţi diferenţe între noi şi voi? Vă întrebaţi şi vă miraţi de ce reacţionăm prin declaraţii politice chiar dacă suntem în aceeaşi familie politică? Ia spuneţi d-na Gomes, d-le Timmermans, colegi socialişti că măcar de la populari nu avem pretenţii, nu mai sunteţi critici acum, nu mai sunteţi 'îngrijoraţi', nu mai faceţi rezoluţii?", a declarat Rădulescu.

Creștere euroscepticism în România

"Vedeţi, nu noi suntem vinovaţi pentru creşterea euroscepticismului în România, ci voi cei care trataţi unele ţări într-un fel şi altele altfel. Mi-ar plăcea ca să văd aceeaşi reacţie din partea unor jurnaliste românce isterizate care după mitingul din Bucureşti ţipau şi înjurau ca la uşa cortului la o anumită televiziune iar acum 'neghiolbancele' tac chitic. Ăsta e adevărul. Aşa ne-am denigrat iresponsabil şi fără motiv ţara că străinii să ne taxeze În ţările lor europene, lucrurile sunt mult mai grave din toate punctele de vedere, însă lor li se permite orice iar noi suntem puşi la stâlpul infamiei, pentru că da, noi suntem români, iar europenilor de " clasă" li se permite orice.

Când aceeaşi regulă se va aplica peste tot la fel, când MCV va fi în toate ţările europene, când DNA şi ANI vor fi în toate ţările europene, când şi României i se va permite să critice cum este schimbat procurorul general în Germania, cum se fac legile justiţiei în Olanda şi Franţa sau cum se acţionează împotriva corupţiei în Austria, atunci vom fi parteneri egali. România a fost dintotdeauna o ţară europeană cu sau fără MCV, cu sau fără Schengen, care şi-a respectat toţi partenerii europeni, dar este o ţară liberă, independentă, autonomă şi cere acelaşi respect şi acelaşi tratament din partea tuturor ţărilor partenere europene", a precizat Rădulescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel