Mai mulţi membrii ai PDL Bucureţti protestează în faţa Primăriei Generale a Capitalei, pentru că le-au fost date jos bannerele amplasate în diferite zone din oraş. Aceştia susţin că protestul este unul spontan, fiind totodată vorba de o manifestaţie paşnică. Zilele trecute, mai mulţi oameni care protestau în faţa Ministerului Economiei, au fost ridicați de jandarmi pe motiv că protestul nu este unul autorizat şi tulbură ordinea publică şi circulaţia. La protestul PDL nu se află nicio dubă a Jandarmeriei.
"Domnul Sorin Oprescu a încercat să motiveze prin acea lege a publicităţii, care nu e însă în vigoare, deci măsura este doar un abuz prin care îşi ajută foştii colegi din PSD, actualmente USL. Vom acţiona în judecată atât Primăria, cât şi pe primarul general, cu care am încercat să vorbim, dar nu am reuşit pentru că nici la ora aceasta nu a ajuns la muncă", a declarat Honorius Circa, consilier PDL în Sectorul 3
"Când am fost la Ministerul Economiei 150 de manifestanţi au fost înconjuraţi aproape instant de 70-80 de jandarmi dotati cu tot arsenalul. Este o problema foarte serioasă. La 500 de metri ne uitam la ei cum stăteau asemeni unui monstru de represiune gata să te înhaţe. La doar 500 de metri! Este o problemă seriosă când aceeaşi instituţie aplică acelaşi legi cu dublă unitate de măsură", a declrat Cătălin Crăciun, unul dintre manifestanţii ridicaţi acum două zile de Jandarmerie din faţa Ministerului Economiei.
Cătălin Crăciun s-a abţinut să comenteze lipsa jandarmilor de la protestul tineretului PDL din faţa Primăriei Capitalei.
Acum două zile, alături de Crăciun au fost ridicate şi alte persoane, printre care, şi prinţesa Briana Caradgea.
Citeşte şi:
Jandarmii revin în forţă. Protestatarii de la Ministerul Economiei urcaţi cu forţa în dube – VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu