Protest 10 august, încercare de politizare. Dacian Cioloş merge în Piaţa Victoriei

Dacian Cioloș
Dacian Cioloș

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a anunţat că va fi prezent la mitingul din Piaţa Victoriei de sâmbătă şi afirmă că mesajele transmise de participanţii la manifestaţia de anul trecut din 10 august trebuie reînnoite pentru că "statul român tot nu s-a făcut bine". 

"Voi merge, diseară, în Piaţa Victoriei, pentru că momentul 10 august de anul trecut a contribuit masiv la momentul 26 mai de anul acesta, pentru că România e numai una, indiferent unde trăiesc cetăţenii ei - în ţară sau în străinătate, şi mai ales pentru că, atunci când conducta normalităţii e înfundată de mizerie, ea trebuie desfundată sub presiune. Trebuie să reînnoim mesajele de acum un an. Statul român tot nu s-a făcut bine.

Până vom avea ocazia de a-i trimite pe cei care ne-au adus în această situaţie în afara istoriei, avem astăzi datoria civică de a spune că vrem o ţară a normalităţii, o ţară pentru toţi cetăţenii ei, în care să ne simţim cu toţii acasă. O doamnă mi-a spus, astăzi, că fiul ei a votat pe 26 mai pentru prima oară. Şi a votat cu noi, cu Alianţa USR PLUS. A făcut această alegere pentru a nu fi nevoit să plece din ţară, pentru că-şi doreşte un trai decent în România şi crede că noi putem aduce această schimbare în bine. Pentru astfel de oameni, pentru gândurile şi speranţele lor, mă voi alătura celor prezenţi, în această seară, în Piaţa Victoriei", a scris Dacian Cioloş pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel