EXCLUSIV  Protest: Angi Șerban și obsesia Dragnea. Pericolul din Piața Victoriei

Spunea Radu Buzăianu, jurnalist B1 TV, că este bine să știm cine sunt ”liderii” protestelor din Piața Victoriei. Unii i-au sărit în cap și i-au zis că nu asta este important, dar totuși nu vreți să știți cine vă reprezintă în stradă?

Unii oameni au decis să nu mai iasă în Piața Victoriei pentru că s-au săturat să audă doar urlete, țipete și înjurături despre Dragnea, Tăriceanu, Carmen Dan sau Dăncilă. ”Liderii” protestelor fac mai mult rău decât bine. Haideți să luăm cazul Angelicăi Șerban, cunoscută drept Angi, pe care recent ați văzut-o în Parlament dându-se cu fundul de pământ, la propriu, și urlând din toți plămânii: ”Parlament penal, marș la Tribunal”.

Un simplu om care se uită la televizor poate vrea să afle cine este Angi Șerban. Și ce face? O caută pe Facebook. Dar nu află prea multe despre ea. Oamenii găsesc doar înjurături la adresa liderilor PSD. Haideți să vedem cum alege Angi Șerban să ne spună că PSD este rău. Nu tu argumente, nu tu explicații elaborate, ci doar jigniri pe bandă rulantă. Părerea mea este că postările sale îi fac pe oameni să nu mai meargă la vot, cu atât mai puțin să iasă în stradă.

Haideți să vedem ce ne spune Angi Șerban în încercarea de a ne convinge că PSD trebuie să dispară de pe scena politică:

”Dragnea dă foc la țară! Individul e dement! Pregătiți-vă să ieșim masiv din casă!”,

”Caaarmen, vorba unei prietene: "fix ca o c*¥₩@ care fură portofelul",

”Ciordache e bolnav mintal!”,

”Să bagi bani într-un miting ca să copiezi #rezist și să-ți iasă upgrade la Festivalul Căcâna, asta înseamnă să fii dobitoc! Liviule, jalnică tentativă. Știi și tu că te-ai făcut de căcâna și cred că realizezi cât ne-am distrat ieri, nu? Lumina noi o facem, bai infractorule, la voi e beznă și va rămâne beznă cu toate zvarcolirile voastre de a încerca să păreți relevanți. Aseară am strâns gunoiul după voi, dar nu ne vom opri aici. Vom face curățenie în Parlament și în Guvern. A venit momentul să plecați! Dacă nu de bună voie, forțați! Am văzut ce puteți, a fost amuzant. Mergeți până la capăt? Și noi! Data viitoare când mai ieșiți în PV, poate vă comportați ca niște oameni, nici măcar animalele nu lasă gunoi după ele! Cercopitecul ăla de Badea n-a crăpat încă de ciudă că nu le-a ieșit?”,

”Mesaj pentru Liviu Dragnea: Bai, infractorule”,

”Să-l ducă cineva la psihiatru pe Tăriceanu. Serios! Individul are probleme mintale. Și mai am rugămintea să-i căutați pastilele în torpedou, am senzația că amestecă tusinele cu codeina”,

”Valeeeer (n.r. Dorneanu), slugă nevertebrată, vin să te urlu și astăzi!”.

Acestea sunt doar o parte dintre postările Angelicăi Șerban. Mesajele arată o singură obsesie: pentru Liviu Dragnea sau, mă rog, PSD. Altceva nu pare că mai contează pentru țară. Probabil că dacă ar fi condamnat definitiv liderul PSD, în secunda doi ar răsări autostrăzile, s-ar înmulți spitalele și, în general, ar curge doar lapte și miere în România. Cât despre Angelica Șerban, dacă ar prinde mai rar microfonul în mână în Piața Victoriei... ar fi perfect și nu i-ar mai face pe oameni să se simtă ca la circ explicându-le de ce au ieșit în stradă. Românii care sunt în Piața Victoriei au motivele lor să vină, nu trebuie să le spună regii neîncoronați de ce se află acolo. Și sunt oameni care ”stau” în stradă de la OUG 13 și nu se simt reprezentați de astfel de persoane care țipă și jignesc. Când vrei să convingi pe cineva că ai dreptate, vii cu argumente, nu cu înjurături.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel