Propunerea privind covertirea creditelor din valută în lei, depusă la Parlament

Deputatul PSD, Ana Birchall, a înregistrat la Parlament propunerea legislativă care oferă posibilitatea consumatorilor de credite în valută, să-și convertească creditele în lei, fără comisioane, costuri adiționale sau garanții suplimentare.

Propunerea legislativă de completare a OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, inițiată de Ana Birchall împreună cu alți 133 de parlamentari, este înregistrată la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor cu BPI 51/12.02.2014.

„Inițiativa legislativă vine în întâmpinarea rezoluţiei Parlamentului European pentru adoptarea Directivei Parlamentului European şi a Consiliului European nr. 0541/2013 privind contractele de credit pentru proprietăți rezidențiale care prevede măsuri clare pentru protecţia consumatorilor de credite din statele membre non-euro, faţă de fluctuaţiile de curs care le pot afecta ratele la bănci” a declarat Ana Birchall.

„Sunt câteva lucruri foarte importante care trebuiesc spuse legate de acest proiect: în primul rând, obiectivul propunerii legislative este să vină în ajutorul consumatorilor de bună credinţă, care, indiferent de voinţa lor se află în imposibilitatea de a-şi plăti datoriile la bancă, din cauza fluctuaţiilor de curs valutar care le-au afectat ratele. Acest principiu este în consonanţă cu principiile enunţate în propunerea de directivă a PE şi CE nr. 0541/2013. În cel de-al doilea rând, propunerea legislativă nu are nici un impact bugetar şi nu necesită nici un fel de cheltuială de la bugetul de stat” a spus deputatul PSD.

„Mă bucur că propunerea a intrat în dezbatere parlamentară și vreau să folosesc această ocazie pentru a face un apel către toate părțile implicate în sectorul bancar și interesate de obiectul de reglementare, să participe la un dialog constructiv și transparent în cadrul comisiilor de aviz și de fond din Parlament, pentru a contribui la elaborarea unei legi echitabile atât pentru bănci cât şi pentru toți românii care au credite în valută la această oră” a declarat Ana Birchall.

„Adresez această invitație la dialog atât reprezentanților sectorului bancar cum ar fi Asociația Națională a Băncilor sau Banca Națională a României cât și reprezentanţilor consumatorilor de credite din România şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, unul dintre iniţiatorii OUG 50/2010” a subliniat deputatul PSD, Ana Birchall.

„Le mulțumesc în primul rând tuturor celor 133 de colege şi colegi parlamentari care și-au afirmat sprijinul şi susţinerea pentru adoptarea acestei propuneri legislative, semnând alături de mine iniţiativa. Sunt convinsă că numărul susţinătorilor va continua să crească pe parcursul dezbaterii parlamentare” a mai declarat Ana Birchall.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel