Proiectul de lege care vrea să-i facă pe oameni să-și plătească facturile

bani-lei
bani-lei

Persoanele care îşi achită la zi facturile la apă rece nu vor mai putea fi debranşate de la reţea o dată cu ceilalţi vecini rău-platnici din bloc, indiferent de câte familii este vorba, potrivit unui proiect de lege iniţiat de UNPR şi care a trecut deja de Senat, a declarat vineri, la Deva, preşedintele filialei judeţene UNPR Hunedoara, senatorul Haralambie Vochiţoiu.

'E un proiect de lege prin care România devine o ţară normală, în care dacă îţi plăteşti factura la apă nimeni să nu-ţi mai poată opri apa potabilă de la robinet', a declarat senatorul UNPR, într-o conferinţă de presă

Proiectul de lege prevede că restanţele la apa rece vor fi recuperate de către operatorii de apă direct de la cei care nu-şi plătesc facturile, prin instanţă, evitându-se astfel situaţiile în care prestatorii de servicii se îndreptau împotriva asociaţiilor de locatari.

'Sper, şi am promisiuni din partea liderilor politici din Camera Deputaţilor, că în prima lună de activitate parlamentară a anului 2016, adică februarie, să primească (legea, n.r.) şi acest vot final, astfel încât, repet, orice român care îşi plăteşte factura la apă să beneficieze de apa potabilă, să nu mai poată fi oprită, indiferent dacă în jurul său vecinii sau blocul lui nu şi-au plătit apa', a adăugat Haralambie Vochiţoiu.

În opinia sa, proiectul de lege va încuraja, totodată, populaţia să-şi achite, la timp, facturile la apa rece. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel