Proiect Ro-Net. Ministrul Lucian Șova, informații: Atunci închidem proiectul

Proiectul Ro-Net se derulează în parametri foarte buni, iar până în luna august ne-am asumat să-l finalizăm, a declarat Lucian Şova.

"Ro-Net merge în parametrii foarte buni. Sunt activităţi în derulare, lucrează mai mult de 30-40 de oameni în diverse echipe atât pe teren, cât şi la sediul central. Ne-am asumat ca până în august să închidem proiectul şi lucrul acesta poate fi făcut. Sunt îndeplinite toate condiţionalităţile din perspectivă legală şi procedurală ca acest lucru să se întâmple. Este vorba doar ca activitatea să continue în acelaşi ritm susţinut. La ora actuală, din informaţiile pe care le am, mai mult de jumătate din cele 784 de localităţi sunt recepţionate în teren. Se mai face o recepţie finală care e pe bază de documente, pe Legea 500. Sunt făcute vreo 100 şi ceva de recepţii la nivel de minister, în mai puţin de o lună de zile", a spus Şova, scrie Agerpres.

În ceea ce priveşte implementarea tehnologiei 5G, fostul ministrul al Comunicaţiilor a punctat faptul că ministerul de resort îşi îndeplineşte condiţionalităţile, dar la la nivel tehnic responsabilitate este la Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). 

"Cu 5G, la nivel de politici, ministerul îşi îndeplineşte funcţionalităţile. La nivel tehnic sunt o serie de condiţionalităţi care trebuie îndeplinite şi la nivel european, apropo de definirea unor standarde. Esenţial, este în responsabilitatea ANCOM acest subiect. Din perspectiva procedurilor ce ţin de Ministerul Comunicaţiilor, ministerul este acum pregătit să promoveze începerea derulării activităţilor de ţin de alocarea frecvenţelor 5G", a menţionat Lucian Şova. 

De asemenea, acesta a adăugat că, în privinţa tranziţiei la televiziunea digitală, Societatea Naţională Radiocom (SNR) are în plan să îndeplinească toate condiţionalităţile legale, probabil în primul trimestru al anului pentru a fi recunoscuţi ca transmiţători de programe TV digital, conform standardelor europene. 

[citeste si]

Proiect major, finanțare europeană

Ro-Net este un proiect major finanţat prin fonduri structurale europene. La finalul lunii mai, Comisia Europeană a decis modificarea acestui proiect şi împărţirea sa în două etape. Valoarea totală aprobată pentru prima etapă a proiectului este de 18,8 milioane de euro, din care 12,5 milioane reprezintă co-finanţarea prin Fondul european de dezvoltare regională. Bugetul proiectului pentru cea de-a doua etapă este de 53 milioane de euro. 

Potrivit MCSI, 'Ro-Net va acoperi 783 dintre cele 2.268 de localităţi identificate ca 'zone albe', iar acest lucru va contribui la reducerea decalajului digital dintre zonele urbane şi zonele rurale aducând Internetul în bandă largă mai aproape de 130.000 de gospodării, cu 400.000 de locuitori, 8.500 de întreprinderi şi 2.800 de instituţii publice'. 

Graţie proiectului, aproximativ 400.000 de persoane, precum şi 8.500 de firme şi 2.800 de instituţii publice vor avea acces la Internet în bandă largă. Cei doi operatori desemnaţi să implementeze proiectul, în urma licitaţiei organizate de Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, sunt Telekom Communications şi Telekom Mobile. 

Lucian Şova a ocupat funcţia de ministru al Comunicaţiilor timp de aproape şapte luni în Guvernul condus de către Mihai Tudose. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel