Program vouchere biciclete, suspendat. Firea, ultimele informații

Primăria Capitalei a luat decizia să suspende procesul de înscriere în programul "Biciclişti în Bucureşti", după ce au fost procesate 4.136 de cereri depuse la Centrul de relaţii cu publicul, iar pe adresa de email au fost primite peste 14.500 de solicitări. 

"În urma numărului foarte mare de solicitări primite, Primăria Capitalei a luat decizia să suspende procesul de înscriere în program până la procesarea tuturor cererilor sosite prin email şi eliminarea tuturor înregistrărilor multiple sau care contravin în alt fel regulamentului", a informat Biroul de presă, prin intermediul unui comunicat de presă. 

"Programul 'Biciclişti în Bucureşti' va fi reluat şi în anul următor, iar toţi solicitanţii care au depus cereri în acest an şi nu vor primi vouchere vor rămâne în baza de date a programului pentru ediţia din 2018", se arată în comunicat. 

De asemenea, a fost dezactivată adresa [email protected]. Toate cererile transmise prin email vor primi un număr de înregistrare, în ordinea procesării acestora, care va fi comunicat tot prin email fiecărui solicitant. 

"După ce toate cererile vor fi procesate şi vor fi primit număr de înregistrare, se va proceda la filtrarea bazei de date pentru înlăturarea înscrierilor multiple, dat fiind faptul că regulamentul prevede clar că fiecare cetăţean poate solicita un singur voucher. Pentru a se putea garanta principiul 'primul venit, primul servit' în alocarea voucherelor, cererile vor fi înregistrate în funcţie de data şi ora procesării, în cazul celor depuse la ghişeele Centrului de relaţii cu publicul, respectiv după data şi ora primirii solicitării în serverul Primăriei, în cazul celor trimise prin email", a precizat PMB. 

După efectuarea tuturor acestor operaţiuni, va fi publicată pe site-ul pmb.ro, la secţiunea "Biciclişti în Bucureşti", lista numerelor de înregistrare ale tuturor cererilor admise. 

Primăria Capitalei a informat, luni, că a fost definitivat regulamentul programului 'Biciclişti în Bucureşti', prin care se acordă 5.000 de vouchere, în valoare nominală de 500 de lei, care vor putea fi folosite la achiziţionarea de biciclete sau alte mijloace de transport nepoluante pe două roţi.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel