Program de educație financiară care va schimba viața elevilor: Life Changer

Conform unui studiu realizat de Gfk, peste 74% dintre români nu utilizează servicii financiare de bază. În acest context, pentru a pune bazele educației financiare încă din primii ani de viață, peste 3.000 de elevi din clasele VI – VIII vor participa la activități practice, în cadrul programei școlare, alături de profesori și de voluntari Metropolitan Life, cu scopul de a se familiariza cu noțiuni financiare de bază.

Peste 100 de profesori şi 50 de voluntari Metropolitan Life vor fi implicaţi în programul LifeChanger, prin susținerea elevilor în activităţi practice, cum ar fi: gestionarea veniturilor personale, elaborarea bugetelor, gestionarea situaţiilor de risc sau prioritizarea cheltuielilor, dar și exersarea abilităţilor de comunicare, perseverenţa şi gândirea creativă.

Programul "Schimbăm vieți" (Life Changer), relansat la nivel naţional

Programul "Schimbăm vieți" (Life Changer) a fost relansat la nivel naţional, cu susţinerea Metropolitan Life şi Junior Achievement România. Scopul programului este de a sprijini elevii de gimnaziu din 19 localităţi din România să dobândească noțiuni și abilități elementare de educație financiară, necesare vieții de adult. Programul din România este parte a inițiativei dezvoltate de Junior Achievement, cu sprijinul MetLife Foundation, în 18 țări din Europa și Orientul Mijlociu, cu scopul de a oferi tinerei generații suport în exersarea abilităților necesare pentru o viață sigură și independentă financiar.

Elevii, capacitate extraordinară de a construi modele

„Cred în importanţa dezvoltării educației financiare din școală, elevii având o capacitate extraordinară de a construi modele și de a se forma după exemple de succes. Prin programul „Schimbăm vieţi", ne dorim să fim alături de ei să îi sprijinim în acumularea de informaţii financiare necesare pentru construirea unui viitor fără griji. Un astfel de ghidaj poate fi esenţial pentru copii și poate doborî bariere în clase cu elevi din medii diferite, cu educație și venituri diferite", declară Emilia Bunea, CEO Metropolitan Life.

„Programul „Schimbăm vieți" se desfășoară cu succes de câțiva ani la nivel european și ne-am bucurat că partenerul nostru, Metropolitan Life, a decis să se implice, alături de noi, pentru a da ocazia elevilor români să acumuleze abilități cheie care vor duce la dezvoltarea încrederii participanților în propriile alegeri în viață. Prin interacțiunea cu voluntarii Metropolitan Life, aducem la clasă o perspectivă economică asupra dezvoltării personale și profesionale a elevilor și ne dorim ca în următorii ani să lărgim numărul celor implicați. " declară Ștefania Popp, CEO Junior Achievement România.

Incluziunea financiară, problemă a lumii moderne

De la momentul lansării programului "Schimbăm vieți" (Life Changer), în 2014, peste 15.000 de elevi din Europa au beneficiat de experiențe educaționale de antreprenoriat și incluziune financiară, dar și de mentorat din partea a peste 600 de voluntari Metropolitan Life.
Potrivit MetLife Foundation, incluziunea financiară rămâne un deziderat al lumii moderne, în timp ce peste 2,5 miliarde de oameni trăiesc cu mai puțin de 2,5 $ pe zi și majoritate nu au acces la servicii financiare de bază de care cu toții avem nevoie pentru o viață mai sigură: economisire, un credit pe care să și-l permită, asigurare, transfer de bani, pensie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel