Producătorii de țiței, primul acord major după 2001

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi o serie de state producătoare din afara cartelului au ajuns sâmbătă la primul lor acord de după 2001 de reducere a producţiei de ţiţei cu circa 2% pe plan global, care să ducă la o majorare a preţului hidrocarburilor. 

Statele care nu sunt membre ale cartelului îşi vor reduce producţia cu 562.000 de barili pe zi (bpd), ca parte a acordului global cu OPEC. Iniţial, aceste state anunţaseră că vor livra mai puţin cu 600.000 bpd.

În 30 noiembrie, statele membre ale OPEC au ajuns la un acord pentru a-şi reduce producţia cu 1,2 milioane barili pe zi începând din luna ianuarie 2017, aceasta urmând să fie prima scădere a producţiei decisă de OPEC în ultimii opt ani.

Dacă acordurile vor intra în vigoare, furnizarea de ţiţei pe plan global va fi redusă cu aproape 2%.

Înţelegerea reprezintă un nivel de cooperare nemaiîntâlnit până acum în rândul statelor producătoare de ţiţei. Este prima dată din anii '70 când o coaliţie de state, care produc mai mult de jumătate din petrolul furnizat pe plan global, a ajuns la un acord pentru a influenţa cotaţia barilului de ţiţei. Cota de piaţă a OPEC nu a mai fost atât de mare din anii '70 iar precedentele înţelegeri cu ţările din afara cartelului nu au fost niciodată atât de cuprinzătoare.

Acordul implică 12 state din afara OPEC (Azerbaidjan, Bahrein, Bolivia, Brunei, Guineea Ecuatorială, Kazahstan, Malayezia, Mexic, Oman, Rusia, Sudan şi Sudanul de Sud) iar cea mai mare parte din reducere producţiei - 300.000 de barili pe zi - va fi efectuată de Rusia, care produce mai mult ţiţei decât orice ţară.

Alte state care au promis să livreze mai puţin petrol sunt Oman, Azerbaidjan şi Sudan.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel