Suspendarea lui Băsescu - cum a instaurat CCR haosul, prin decizia la referendum

curtea-constitutionala deschidere
curtea-constitutionala deschidere
Avînd în vedere dezbaterile aprinse din aceste zile referitoare la procedura de suspendare a lui Traian Băsescu și elementele de natură juridică generate de acest proces, juristul  Daniel Dragnea explică pentru DeCe News procedura aplicată în acest caz. Întreaga dispută a plecat de la legea 3 din anul 2000, Legea Cadru pentru referendum. Daniel Dragnea a realizat un istoric al modificărilor aduse la articolele din această lege începând cu anul 2007. El consideră că în acest caz CCR a judecat cu jurisprudenţă diferită acelaşi text de lege.Daniel Dragnea îşi porneşte analiza de la Legea Cadru a referendumului şi explică toţi paşii care s-au făcut din 2007 şi până astăzi în modificările aduse acestei legi.
"Avand in vedere dezbaterile aprinse din aceste zile referitoare la procedura de suspendare a Presedintelui Romaniei si chestiunile de natura juridica generate de acest proces,
in cele ce urmeaza incerc o analiza pentru cei mai putin familiarizati cu amalgamul de norme in materie sau cu chestiunile de interpretare constitutionala.Astfel, referitor la chestiunea referendumului de demitere a Presedintelui Romaniei, avem de analizat: - atat prevederile Legii nr.3/2000 privind organizarea referendumului, - cat si deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei pe marginea modificarii acestei legi a referendumului".Citeşte aici întreaga analiză realizată de juristul Daniel Dragnea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel