Probleme în ALDE. Vot sub presiunea amenințării cu DNA. Ce spune un lider de partid

[] []

31 Martie 2017 / 10:00
Salveaza PDF Comentarii
Călin Popescu Tăriceanu și Mihai Cristescu
Călin Popescu Tăriceanu și Mihai Cristescu

Probleme în ALDE Buzău din cauza consilierului Mihai Alexandru.

Marți, la ședința Consiliului Local, Mihai Alexandru a votat împotriva proiectului de buget, alăturându-se, astfel, consilierilor Partidului Mișcarea Populară, Partidului Social Ro­mânesc și independentului Constantin Ionescu, care s-au împotrivit adoptării actului normativ inițiat de executivul Primăriei. Mihai Cristescu, liderul ALDE, susține că votul lui Mihai Alexandru ar fi doar rodul naivității acestuia, el fiind speriat de doi colegi din delibe­rativul local, care i-ar fi sugerat că ar putea răspunde în fața procurorilor anticorupție dacă va vota pentru buget.

„La fel ca și dumneavoastră, am aflat că unul dintre colegi, cumnatul cumnatei și așa mai departe, a votat împotriva bugetului municipiului pe anul 2017. Întâmplător, aseară am reușit să stau de vorbă - zece zile nu am stat de vorbă nici măcar telefonic, având în vedere că am și eu o serie de activități în afara județului, că trebuie să trăim, să ne asigurăm traiul de zi cu zi – și l-am întrebat care a fost opinia cu care a discutat și cu domnul viceprimar. Ideea a fost că punctul dumnealui de vedere a fost legat de acele sume legate de studiile de fezabilitate care au fost discutate. Din punctul lui de vedere, pentru că au fost majorate, de la două milioane de euro la aproape trei milioane, plus niște discuții cu niște colegi «de bancă» din Consiliul Local, care i-au zis că are trei copii și dacă votează să aibă grijă că dă cu subsemnatul la DNA. A fost punctul dumnealui de vedere, dar sub nicio formă nu a fost – discutăm aici deschis, ne cunoaș­tem - o chestie de genul «Votează contra, că nu-știu-ce intenție avem». Este un punct de vedere al lui personal, important este că bugetul a trecut, și că activitatea bugetară pe anul 2017 poate să demareze", a spus Cristescu.

[citeste si]

„Off the record", acesta a dezvăluit și numele celor doi „binevoitori", care, surpriză!, au votat pentru adoptarea bugetului, ei fiind membri ai Partidului Social Democrat. Dacă lucrurile stau așa cum le-a prezentat Cristescu, cunoscând „calitatea" celor doi aleși locali PSD, po­ves­tea ar putea fi pusă, într-adevăr, exclusiv pe naivitatea lui Mihai Alexandru, scrie Opinia.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23