Problemă MAXIMĂ pentru oamenii de afaceri italieni, în România

Lipsa forţei de muncă în judeţele României a fos remarcată de oamenii de afaceri italieni.

Ambasadorul Italiei în România, Marco Giungi, a efectuat în perioada 21-22 februarie o vizită de lucru în Timişoara, unde s-a întâlnit, împreună cu ceilalţi actori ai grupului 'Sistema Italia', cu reprezentanţii instituţiilor locale şi comunitatea italiană prezentă în zonă, una dintre principalele probleme ridicate de oamenii de afaceri peninsulari fiind lipsa forţei de muncă din judeţul Timiş.

Din grupul 'Sistema Italia' au făcut parte reprezentanţi ai Agenţia ICE, Camera de Comerţ italiană pentru România, Confindustria România şi Institutul Italian de Cultură.

'În cadrul întrevederii de la prefectură s-a discutat despre potenţialul de dezvoltare al judeţului nostru şi despre colaborarea bilaterală, oaspeţii italieni au ridicat problema lipsei forţei de muncă în judeţ, iar în acest context, în cadrul discuţiilor au fost avansate posibile soluţii, printre care relocarea de forţă de muncă din alte judeţe, dezvoltarea învăţământului profesional în sistem dual şi inovaţia tehnologică', arată prefectul Eva-Georgeta Andreaş, într-un comunicat remis, joi, Agerpres.

La fel şi în Hunedoara

Reprezentantul guvernului în Timiş a subliniat că problema lipsei forţei de muncă din Timiş a fost discutată cu prefectului judeţului Hunedoara, unde există o rată mare a şomajului, mai ales în zonele miniere, unde s-au închis mine, dar şi unde ar exista persoane doritoare să se angajeze în judeţul Timiş.

'Aceeaşi problemă a fost discutată şi cu consulul onorific al Spaniei la Timişoara, în contextul în care ar exista persoane din Spania, cu vârsta cuprinsă între 45 şi 60 de ani care nu îşi mai găsesc locuri de muncă în zonele în care domiciliază şi care ar dori să vină să lucreze aici. În ambele cazuri problema ce mai mare este legată de lipsa spaţiului locativ pentru persoanele care ar veni să lucreze în judeţul Timiş', precizează sursa.

S-a căzut de accord că trebuie căutate, în cel mai scurt timp, soluţii pertinente, partea italiană punând în discuţie şi retehnologizarea firmelor italiene din Timiş care să ducă la un necesar mai mic de forţă de muncă.

Întâlniri la Universitatea de Vest

'Grupul 'Sistema Italia' a avut întâlniri la Universitatea de Vest cu rectorul Marilen Pirtea şi cu şefa catedrei de limbă italiană din cadrul universităţii, Mirela Boncea, iar la Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Victor Babeş', cu rectorul Marius Raica', menţionează un comunicat al Ambasadei Italiei remis, joi, Agerpres. Seria întâlnirilor celor grupului 'Sistema Italia' a continuat la sediul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, după care au fost vizitat sediile societăţilor italiene Cottontex care activează în producţia de echipament sportiv, Euroccoper, societate de servicii logistice, TELCO şi Tempini, iar prima zi s-a încheiat cu o întâlnire a ambasadorului cu reprezentanţii oamenilor de afaceri italieni şi ai comunităţii italiene din Timişoara.

[citeste si]

Diplomatul italian a reluat seria întâlnirilor, joi, la sediul Inspectoratului Şcolar al judeţului Timiş, unde a discutat cu şefa instituţiei, Aura Danielescu şi cu directorul Liceului 'J.L. Calderon', care are secţii de predare în limba italiană.

'Ambasadorul Giungi a mai avut întâlniri cu autorităţile locale şi judeţene şi cu primarul Nicolae Robu, cu care a discutat despre prezenţa italiană în zona Timişoarei şi despre îmbunătăţirea ulterioară a relaţiilor dintre comunitatea italiană bine integrată şi realitatea locală. Vizita ambasadorului Giungi s-a încheiat la Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021, unde a avut discuţii preşedinta acesteia, Simona Neumann', conchide comunicatul Ambasadei Italiei în România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel