Pro România, familie politică. Ponta şi Cîmpeanu, la Paris

Victor Ponta - Pro Romania
Victor Ponta - Pro Romania

Pro România a devenit, de astăzi, membru cu drepturi depline al Partidului Democrat European, după ce a avut statut de observator. 

Victor Ponta şi Sorin Cîmpeanu sunt prezenţi astăzi, la Paris, la şedinţa Partidul Democrat European (EDP). Schimbarea statutului s-a produs în urma votului din cadrul Partidului Democrat European.

Partidul Democrat European (EDP), înfiinţat în decembrie 2004, la Bruxelles, este o formaţiune politică ce are o doctrină de centru şi este în favoarea integrării europene. EDP a fost fondat ca reacţie la influenţa crescândă a partidelor eurosceptice în cadrul instituţiilor europene şi a atras partidele pro-europene din grupul Partidului Popular European (PPE), pentru a forma un nou bloc multinaţional de centru.

Conform definiţiei date chiar de unul dintre fondatorii formaţiunii politice europene, Francois Bayrou, EDP este un partid pentru oamenii care nu sunt nici conservatori, nici socialişti. De la începutul celui de-al şaselea Parlament European, din 2004-2009, EDP a constituit un grup parlamentar comun cu Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), numit Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa.

Deşi deputaţii ALDE şi EDP continuă să stea împreună, în acelaşi grup parlamentar, cele două partide politice europene rămân entităţi separate. Conform statutului, Partidul Democrat European se defineşte ca o mişcare politică transnaţională, care intenţionează să construiască o democraţie europeană fixată în valorile comune ale libertăţii, solidarităţii şi educaţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel