Primele declarații ale lui Florin Cîțu, din poziția de premier

Florin Cîțu a făcut primele declarații din poziția de premier, după ce a fost numit oficial, marți seară, de către președintele Klaus Iohannis. 

Florin Cîţu, a declarat că va face tot ce este posibil pentru a avea „o guvernare stabilă şi de lungă durată”.

„Vreau să-i asigur pe români că îmi dau seama şi ştiu perioada dificilă prin care trece România şi vreau să le garantez că voi face tot ce este posibil pentru a avea o guvernare stabilă şi de lungă durată”, a declarat Florin Cîţu, marţi seară.

Florin Cîțu a precizat apoi că „în acelaşi timp, vreau să fac o declaraţie fermă, domnule preşedinte, aici.”

„România trece în această perioadă printr-o criză dublă, una de sănătate şi una economică. Este rolul acestei guvernări să treacă cât mai rapid România prin criza de sănătate, cu cât mai puţine costuri pentru români, să reaşezăm economia pe picioarele ei, sănătoasă”, a mai spus Cîțu.

Ulterior, premierul desemnat a subliniat că se va prezenta în noua formulă de guvernare cu 'o echipă de profesionişti'.

„Fiecare ministru va avea obiective clare din partea prim-ministrului, care vor fi monitorizate trimestrial. Mă voi asigura că aceste obiective vor fi duse la îndeplinire', a mai declarat Cîţu. Nu în ultimul rând, premierul desemnat l-a asigurat pe şeful statului de un parteneriat 'transparent şi onest'. 'Împreună avem acelaşi obiectiv - dezvoltarea României”, a mai arătat Cîțu, conform Agerpres. 

Declarația vine după ce Klaus Iohannis l-a anunțat ca premier desemnat. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxtent1
YesMy