Primarul Robu, după ridicarea lui Bojin de către DNA: N-am mai pomenit așa ceva!

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, spune că este surprins de descinderile de amploare efectuate miercuri dimineață de DNA în județul Timiș, dar se bucură că, potrivit lui, niciun primar PNL nu este vizat de acțiunea procurorilor.

"Presupun că toate aceste măsuri au în spate probe. Dacă cineva a greșit, a încălcat legea, trebuie să dea socoteală, dacă își dovedesc nevinovăția vor trebui să-și poată vedea de treabă fără probleme", a spus Nicolae Robu, miercuri, la Antena 3.

"Mă bucur că nu s-a întâmplat și sper să nu fie cazul în primăriile cu primari PNL, respectiv în municipiul Timișoara. Nu cred că vor fi vreodată motive pentru astfel de intervenții. E posibil ca cei care au fost ridicați să fi greșit, poate că nu au greșit, se va dovedi asta în procesul de judecată. Este surprinzător, nu am mai pomenit așa ceva", a afirmat liberalul.

Șeful Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, a fost ridicat miercuri dimineață de procurori. El este audiat alături de alți 17 primari din județ într-o cauză penală privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

"Sunt unii oameni pe care îi cunosc și de la care nu m-aș fi așteptat să fi comis fapte grave", a precizat Robu, care a adăugat că este "inadmisibil să se influențeze procedurile de achiziție publică".

Anchetă-mamut a DNA: percheziții în 11 județe

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel